Interimari în Comitetul Director de la Spitalul Județean Arad

Publicat de actualitati-arad in 01 Nov, 2016 | Parerea ta

Conducerea Consiliului Judeţean Arad a dispus, marți, numirea membrilor interimari ai Comitetului Director la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă.

Conform CJ Arad, numirea se face până la ocuparea prin concurs a posturilor sau până la revocarea unilaterală din funcţie, dar nu mai mult de şase luni de la data numirii.

„În data de 2 noiembrie expiră numirea în funcţiile respective a membrilor Comitetului Director anterior“, se precizează într-un comunicat de presă remis de CJ Arad.

Componenţa noului Comitet Director este următoarea: dr. Corina Crişan, director medical interimar, as. med. Gabriela Maria Macavei, director interimar de îngrijiri, ec. Carmen Alina Lucuţa, director financiar – contabil interimar.

„În decizia noastră am luat în considerare consultările cu specialiştii şi ceea ce ne dorim şi ne-am asumat odată cu mandatul nostru administrativ – schimbarea ritmului în instituţiile finanţate de Consiliul Judeţean Arad. Avem încredere că numirea doamnei dr. Corina Crişan va contribui la creşterea calităţii actului medical în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad“, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Dr. Corina Crişan a îndeplinit funcţia de director medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad în perioada 2007 – 2008.

Este cadru universitar, medic primar, absolvent al cursului de Management Sanitar, lucrează în cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală.

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

apiland.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare