Informare meteo. Caniculă și disconfort termic

Publicat de actualitati-arad in 24 Jun, 2017 | Parerea ta

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de caniculă și disconfort termic, valabilă la nivelul întregii țări duminică și luni.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de duminică, 25 iunie, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, caniculară după-amiază în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei și local în Muntenia, regiuni unde temperaturile maxime se vor încadra între 34 și 37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând a atinge sau depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Luni, 26 iunie, disconfortul termic se va accentua în sudul și estul țării, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, iar în Oltenia și Muntenia vor fi frecvent temperaturi maxime de 35…37 de grade.

Pe de altă parte, instabilitatea atmosferică va fi accentuată duminică după-amiaza și în special în noaptea de duminică spre luni în vest și nord-vest, iar luni după orele prânzului cu precădere în nord, în centru, la deal și la munte.

Local vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și condiții de grindină.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare