A început reabilitarea termică a CN „Dimitrie Țichindeal”

Publicat de actualitati-arad in 04 Oct, 2017 | Parerea ta

Clădirile în care funcționează Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal”, construite la începutul secolului al XIX-lea, vor fi reabilitate termic, valoarea proiectului fiind de peste 3,5 milioane lei.

Conform Primăriei Municipiului, lucrările vor fi executate de SC Drast Company SRL din Arad, iar investiția va fi finalizată de 12 luni, termen care a început din 2 octombrie, dată la care a fost emis ordinul de începere a lucrărilor.

„În vederea asigurării  condițiilor optime pentru funcționarea procesului de educație la Colegiul Național «Preparandia – Dimitrie Țichindeal», Primăria municipiului Arad a  început lucrările de reabilitare termică la cele două corpuri de clădire, ridicate la începutul secolului al XIX-lea, în care funcționează instituția“, se arată într-un comunicat de presă remis, miercuri, de Primăria Arad.

Printre lucrările care se vor executa sunt înlocuirea şi recondiţionarea tâmplăriei exterioare, reabilitarea instalaţiilor electrice interioare, reabilitarea învelitorii şi lucrări de tinichigerie, refacerea finisajelor interioare (pardoseli, tavane, pereţi afectate de reabilitare). De asememenea, va fi realizată o rampă pentru persoane cu dizabilitați

„Pentru a elibera spaţiile unităţii de învăţământ unde urmează să se efectueze lucrări de reabilitare, Primăria municipiului Arad a solicitat Inspectoratului Şcolar Judeţean avizarea mutării în Colegiul Tehnic «Aurel Vlaicu» a unor clase ale Colegiului Naţional «Preparandia – Dimitrie Țichindeal»“, se mai menționează în comunicatul Primăriei Arad.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare