Începe a doua ediție a Festivalul de film documentar

Publicat de actualitati-arad in 15 Oct, 2015 | Parerea ta

faradA doua ediție a Festivalului de film documentar debutează în această seară de la ora 19.00, la Cinematograful Arta, situat pe strada Vasile Alecsandri 2.

La deschiderea oficială vor participa membrii Boardului acestui festival Mihai Chirilov, Mona Nicoară și Corina Șuteu.

În prima zi a festivalului, spectatorii sunt invitați să vizioneze filmul Primarul Chinez (The Chinese Mayor), China 2015, 89 minute.

Geng Yanbo, noul primar al Datongului, vrea să transforme vechiul centru minier într-un magnet cultural și turistic.

Cu încăpățânare și perseverență de nestăvilit, primarul își pune în aplicare grandioasele planuri cu conștiința clară a faptului ca zilele lui în Datong sunt numărate.

Un thriller politic cu acces incredibil la o relație rară dintre un personaj aparte și peisajul pe care îl locuiește și îl formează, și la conflictul dintre vechile structuri comuniste și noul capitalism antreprenorial din China.

Festivalul de film documentar fARAD este organizat de Romanian Film Initiative|FilmETC sub patronajul Primăriei Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură.

Acesta este al doilea festival de film produs de Romanian Film Initiative|FilmETC, dupa Making Waves: New Romanian Cinema, organizat de la Lincoln Center în New York și ajuns anul acesta la a zecea ediție.

fARAD este un eveniment ce beneficiază de suportul logistic al Asociației Arad Capitală Europeană a Culturii 2021 și de parteneriate locale: kinema ikon și KF Arad.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Centrul Municipal de Cultură Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare