Încep spectacolele la Teatrul de Vară

Publicat de actualitati-arad in 06 Jun, 2017 | Parerea ta

Miercuri, 14 iunie, începând cu ora 20.00, Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad dă startul spectacolelor de la Teatrul de Vară (str. George Barițiu, nr. 16).

Timp de trei luni (iunie, iulie, august), pe scena din curtea Centrului Cultural Județean Arad, vor avea loc spectacole de teatru dar și concerte, fiind invitați artiști care se bucură de recunoaștere și apreciere la nivel național și internațional. Intrarea este liberă.

Primul spectacol al stagiunii, „Dicționar explicativ al iubirii române”, al Teatrului de Artă București, este un colaj de poezii cu tente romantico-melancolico-umoristice, un cântec vioi, fără cusur, al unei chitări cu suflet, istorioare rimate, multă carismă şi ironie.

Spectacolul este unul distractiv, induce stări de bine şi sentimente contradictorii.

În distribuție îi regăsim pe: George Constantinescu, Marius Cordoş și Dan Byron (chitară).

George Constantinescu este fondatorul Teatrului de Artă București. S-a format ca artist în anii 2000, urmând cursurile Universităţii de Arte din Târgu Mureş, iar în 2007 a venit la Bucureşti. Din 2010, joacă în producții ale Teatrului de Artă București – pe care l-a înființat din pasiune și din credința că arta poate vindeca societăți – producții performate la început în spații neconvenționale, parcuri și cafenele.

Marius Cordoş face parte din categoria acelor actori care abordează partitura din interior, cu har, care conferă rolurilor stări atât de diverse, de la suferinţă şi ironie, la disperare şi umor, investindu-le cu mult omenesc. Raţiunea şi sentimentul sunt amestecate în egală măsură şi, ce-i mai important, în mod cât se poate de natural, actorul aduce pe scenă viaţa.

Dan Byron: „Fac muzică de la 6 ani, părinţii mei au ales domeniul, dar nu şi-au închipuit niciodată că am să fac şi carieră. Tot ce urmăreau ei pe atunci era să nu-mi pierd vremea pe maidan cu golanii. Primul album pe care l-am scris aproape în totalitate a fost Forbidden drama al trupei mele actuale, Byron. Primul pe care l-am orchestrat aproape cap coadă – Perfect (de altfel este singurul pe care l-am și co-produs)”.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Centrul Cultural Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare