Incendiu urmat de o explozie, la un atelier din Arad

Publicat de actualitati-arad in 19 Sep, 2016 | Parerea ta

incendiuUn incendiu urmat de o explozie s-a produs, luni seara, la un atelier de dezmembrări camioane şi camionete din municipiul Arad, în interior găsindu-se mai multe butelii cu gaz şi oxigen, dar şi canistre cu combustibil, flăcările atingând chiar şi 15 metri înălţime.

Reprezentanții ISU Arad au declarat că incendiul a avut loc la un atelier de dezmembrări maşini de pe strada Bogdan Voevod din cartierul Gai al municipiului Arad.

„Incendiul s-a produs la un atelier de dezmembrări camioane şi camionete. A intervenit Detaşamentul Arad cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, doi ofiţeri şi zece subofiţeri. În momentul sosirii forţelor de intervenţie, două autospeciale, incendiul se manifesta generalizat la întreaga construcţie, cu posibilităţi de propagare la restul camioanelor şi camionetelor care se aflau în curtea depozitului, de asemnea, cu posibilităţi de propagare la construcţiile învecinate, case de locuit. Au fost suplimemtate forţele cu încă două autospeciale de stingere şi Grupa Operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad“, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca.

Mai multe butelii din interiorul atelierului au explodat, pompierii găsind în interiorul depozitului şapte butelii cu propilenă şi mai multe butelii de aragaz, dar şi canistre de combustibil.

„În momentul sosirii forţelor de intervenţie şi realizarea dispozitivului, două sau trei butelii din interior au explodat, punând în pericol viaţa servanţilor. A fost luată măsura executării stingerii de la o distanţă mai mare şi răcirea buteliilor care au putut fi observate de către servanţi. Incendiul se manifesta cu degajări mari de fum şi flacără deschisă, flăcările de înălţime de circa 10-15 metri, fiind vizibile chiar de la plecarea autospecialelor din unitate de la aproximativ 5-6 kilometri“, a mai declarat căpitanul George Pleşca.

În incendiu au ars două maşini, utilajele şi hala de circa 30 de metri pătraţi.

Intervenţia pompierilor a fost mult îngreunată şi de faptul că în curtea atelierului era plină cu camioane şi materiale care care puteau lua foc uşor şi exista pericolul ca incendiul să se extindă la casele de locuit din vecini.

Proprietarul atelierului a declarat, pentru Mediafax, că nu ştie de la ce ar fi putut izbucni incendiul, pentru că în acel moment în zonă nu erau muncitori care să lucreze.

Incendiul a fost stins în circa două ore şi jumătate, dar pompierii au rămas până târziu în noapte la faţa locului pentru a evita reprinderea incendiului de sub rămăşiţele halei, mai ales că accesul în interior era dificil din cauza riscului de prăbuşire. Reprezentanții ISU urmează să stablilească, în cursul zilei de marți, cauza incendiului.

sursa: Mediafax

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

apiland.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare