Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei şi-a sărbătorit ziua de naştere

Publicat de actualitati-arad in 01 Jun, 2017 | Parerea ta

Joi, 1 iunie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, şi-a sărbătorit anticipat ziua de naştere.

Înaltpreasfinţia Sa va împlini duminică, 4 iunie, vârsta de 81 de ani, zi în care preoţii din cuprinsul Eparhiei vor înălţa rugăciuni de mulţumire către Atotmilostivul Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra Înaltpreasfinţiei Sale.

Începând cu orele amiezii, în sala de festivităţi a reşedinţei arhiepiscopale, ostenitorii Centrului eparhial, preoţimea arădeană, stareţii şi stareţele mănăstirilor, părinţii protoierei de la toate cele patru protopopiate, oficialităţile locale, reprezentanţii celor două Universităţi şi ai Seminarului teologic arădean precum şi ai altor instituţii care au dorit să-şi exprime sentimentele lor de preţuire şi de fiască dragoste pentru părintele sufletesc, de a-i ura Ani Mulţi, cu sănătate deplină şi frumoase realizări în slujirea Bisericii lui Hristos pe mai departe, au avut acest binecuvântat prilej.

Cuvânt de felicitare şi de viaţă îndelungată, în numele clerului şi credincioşilor eparhiei, a adresat Preacuviosul Părinte Protos. Dr. Iustin Popovici, Consilier cultural. Acesta, în cuvântul ocazional pus sub titlul ,,Recunoştinţă”, a elogiat personalitatea şi deosebita activitate a Întâistătătorului Eparhiei,  pe plan pastoral-misionar, administrativ, cultural-educaţional, social etc., rugând la final pe Atotmilostivul Dumnezeu să dăruiască Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei multă sănătate, bătrâneţi liniştite şi multă putere de muncă pentru a arhipăstori pe mai departe Arhiepiscopia Aradului.

Chiriarhul arădenilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, cu adâncă smerenie şi modestie, a mulţumit Părintelui ceresc pentru anii dăruiţi, cu tot ceea ce a realizat spre binele Bisericii străbune şi celor prezenţi pentru sentimentele şi bunele urări exprimate.

Pr. Radu Constantinescu

Secretar eparhial

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Religie

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare