Înaintea turului doi la prezidențialele din 2014. Să nu furi!

A fura – a lua ceva ce nu este al tău, fără voia celui în stăpânirea căruia se află acel ceva.

Simplu. Cutremurător de simplu.

Poate, prea simplu.

Din pricina aceasta, unora nu le vine să creadă și, zic ei, nici nu-nțeleg.

Și, pentru că… nu înțeleg, ei fură. Orice.

Unora nici nu le mai pasă. Să fie orice, numai să nu fie a lor. Și să iasă oarece câștig.

Așa se face că au ajuns unii să fure tot ce le vine la mână.

Fură bani, fură bijuterii, fură tablouri, fură mașini, fură, vorba din popor, azi un ou, mâine…

Să furi!

Să furi munca unuia. Oricum se va fi numind ea: că-i arat, că-i frămîntat, că-i țesut, că-i croit, că-i așternut luminile cunoașterii pe hârtie. Tot furt se numește.

Omul, atunci când muncește, visează, dar și năzuiește. La mai bun, la mai cald, la mai sus, la mai frumos, la mai drept, mai adevărat.

Iar tu îi furi munca și, în felul acesta, îi furi visele dar, mai rău, îi furi speranța. Să furi speranța cuiva!

Nu, ăsta nu mai e furt!

Da, să furi visele cuiva, tot furt se numește. Chiar dacă, în felul acesta, furi câțiva picuri din viața altuia.

Se zice că speranța moare ultima și e mult adevăr în asta.

Atunci, dacă i-ai furat cuiva speranța, mai are omul acela pentru ce trăi?!

L-ai omorât.

Și cum s-o numi atunci când, după ce ai furat munca unuia, ieși în față și te dai icoană, omorând speranța câtorva milioane?!

Silviu Rațiu

14 noiembrie 2014, seara tîrziu.

comentarii