Igaș: „Am intervenit pentru a evita nulitatea a peste 3.000 de hotărâri ale consiliilor locale”

Publicat de actualitati-arad in 27 Sep, 2016 | Parerea ta

cti-2Senatorul Constantin Traian Igaș a reușit, prin demersurile sale, să reglementeze practica neunitară în procesul de alegere pentru funcţiile de viceprimar, respectiv pentru funcţiile de preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene.

Parlamentarul arădean s-a adresat ministrului de interne după ce a sesizat, în cadrul unei ședințe de constituire a unui consiliului local, practica neunitară în aplicarea Legii administrației publice locale.

„Guvernul a acționat în consecință la sesizarea mea, și poate și a altor demnitari, și a completat cu o ordonanță de urgență legea administrației publice locale pentru evitarea, pe viitor, a interpretărilor diferite. Interpretările diferite au fost clarificate de ordonanță, în sensul în care am aplicat și eu articolul din Legea nr. 215 în situația pe care i-am adus-o la cunoștință ministrului de interne. Articolul introdus prevede faptul că la alegerea viceprimarului participă şi votează consilierul local care candidează la funcţia de viceprimar”, declară fostul ministru de Interne.

Intervenția Guvernului prin ordonanță de urgență s-a făcut pentru a evita situaţia în care multe dintre cele 3.228 de hotărâri ale consiliilor locale sau judeţene puteau fi considerate nule.

„În legea 215 nu a existat o interdicție expresă pentru consilierul local de a-şi exercita dreptul de vot pentru alegerea sa în respectiva funcţie. Cu toate acestea, exercitarea acestui drept de vot a fost considerată de unele instituţii ale prefectului ca fiind o situaţie de conflict de interese, situaţie în care hotărârile adoptate puteau fi considerate nule de drept. Acest lucru ar fi afectat gestionarea treburilor publice ale respectivelor comunităţi locale“, este de părere senatorul arădean.

Senatorul Constantin Traian Igaș consideră că activitatea unui parlamentar trebuie cântărită în funcție de reușitele sale ca ales local, județean sau național la problemele pe care le sesizează sau îi sunt aduse la cunoștință, și nu după cât de mult scandal și circ poate provoca.

„De-a lungul anilor am reușit să deblochez anumite situații pe care le-am adus la cunoștință membrilor Guvernului. De multe ori, soluțiile sugerate de mine au fost cele puse în aplicare. De cele mai multe ori, o problemă care îți este adusă la cunoștință nu este una punctuală sau personală, ci afectează un grup de oameni sau chiar comunități”, susține senatorul arădean.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul parlamentar al senatorului Constantin Traian Igaș. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare