Iepurașii de la Târgul de Primăvară, omorâți de câini

Publicat de actualitati-arad in 19 Apr, 2017 | Parerea ta

Aproape toți iepurașii care au fost în fața Palatului Administrativ din Arad, în perioada Târgului de Primăvară, au fost omorâți de câini vagabonzi, în noaptea de marți spre miercuri.

Miercuri dimineaţă, iepuraşii, care se aflau într-un țarc montat pe platoul din fața Palatului Administrativ, au fost găsiţi morţi, iar un martor a postat pe Facebook fotografii, afirmând că au fost lăsaţi să îngheţe de frig şi să fie atacaţi de câini.

„Trebuie să vadă lumea şi partea rea, nu doar cea bună a acestei idei, de a aduce iepuraşii în faţa primăriei! Inadmisibil aşa ceva! Înţelegem că s-au făcut amenajări pentru sărbătorile pascale cu toate decoraţiunile, dar până la bietele animăluţe! Sunt nişte fiinţe înocente, de ce trebuie să stea în faţa primăriei în ploaie? Pe lângă faptul că sunt maltrataţi de copii (în sensul că sunt mângâiaţi zilnic de sute de ori), acum noaptea în jurul orei 4.00 eram în trecere pe acolo şi am zărit iepuraşi. Ghiciţi ce? Erau încolţiţi de patru câini ai străzii care lătrau la ei. Am mers acolo şi am alungat câinii, dar din păcate câinii au sărit peste gardul care proteja iepuraşii”, a scris arădeanul Florian Lile.

Tânărul susţine că erau opt iepuraşi, iar „doi erau înghesuiţi într-un colţ, speriaţi, unul era muşcat de coloana vertebrală, nemaiputându-se deplasa, iar cinci erau omorâţi de câinii străzii”.

„Dacă aţi fi văzut cum se chinuiau bieţii iepuraşi… Nu vă puteţi imagina! Dacă aţi vrut ca oraşul să aibă această atracţie, în primul rând trebuia să vă gândiţi la siguranţa iepuraşilor”, a mai scris arădeanul, care a trrimis pozele şi Primăriei.

Postarea sa a fost distribuită de aproape o mie de ori în câteva ore, iar sute de persoane au comentat revoltate, spunând că animalele ar fi trebuit păzite şi cerând să fie găsiţi vinovaţii.

Iepuraşii fuseseră închiriaţi pentru târg de la o persoană fizică, iar cadavrele au fost ridicate miercuri la solicitarea acestuia.

Târgul de Primăvară a fost organizat de Primăria Arad şi Centrul Municipal de Cultură, în perioada 6 – 18 aprilie, în centrul orașului, unde au fost instalate căsuţe pentru comercianţi, dar şi un ţarc cu iepuraşi, pentru a fi admiraţi de copii în preajma sărbătorilor.

foto: Facebook

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare