Hramul Catedralei istorice a Aradului

Publicat de actualitati-arad in 24 Jun, 2017 | Parerea ta

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Timotei, în zilele de 23 și 24 iunie, la Parohia Arad-Centru s-a desfășurat un program de slujbe, prilejuit de hramul bisericii, care este „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”.

Cu această ocazie, în seara zilei precedente sărbătorii, s-a oficiat slujba Privegherii: Vecernia cu Litie și Utrenia. La sfârșitul privegherii a avut loc o procesiune, în jurul catedralei, cu icoana hramului și o părticică din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, aflate în vistieria catedralei.

În dimineața zilei de sărbătoare, la ora 9, s-a oficiat Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul și slujba Ceasurilor. În continuare, s-a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei împreună cu soborul preoților și diaconilor Catedralei Vechi.

Din sobor au făcut parte și Înaltpreacuvioșii Arhimandriți Nestor Iovan, părintele duhovnicesc al Sfintei Mănăstiri Hodoș-Bodrog și Ilarion Tăceanu, starețul Sfintei Mănăstiri Feredeu.

Cuvântul de învăţătură al Ierarhului arădean a fost pus sub titlul ,,Puterea cuvântului dumnezeiesc” pururi biruitoare în împlinirea planului mântuirii, după cum arată şi istoria hramurilor celor două biserici catedrale arădene – Sfânta Treime şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul – sărbătorite într-un însemnat răstimp liturgic. Textele biblice ale zilei , legând Vechiul şi Noul Testament, dau a înţelege unitatea în timp şi spaţiu a evenimentelor ce punctează strădaniile credincioşilor în vederea temeluirii împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ.

Stejarul de la Mamvri cu Patriarhul Avraam ca şi Templul din Ierusalim cu preotul Zaharia, evidenţiază împlinirea făgăduinţelor divine prin rugăciunea stăruitoare a celor ce îşi pun nădejdea în Dumnezeu. Biserica şi Familia, ţara şi neamul, propăşesc prin cei vrednici să fie pilduitori prin credinţă şi fapte, precum sfinţii pomeniţi în această zi – Ioan Botezătorul, Ioan cel Nou de la Suceava şi Ier. Niceta de Remesiana – ca şi cei dimpreună cu dânşii, a amintit Înaltpreasfinţia Sa.

La finalul Sfinte Liturghii, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei, a sfințit racla unde se vor așeza moaștele Sfântului Ioan Botezătorul. Îndată după aceasta s-au binecuvântat prinoasele aduse în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul și s-a oficiat îndătinatul Parastas pentru ctitorii, slujitorii și binefăcătorii Catedralei Vechi.

Zeci de credincioşi şi copii s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui Hristos.

La sfârșitul slujbei, Preacucernicul Părinte Traian-Ioan Micoroi, Parohul Catedralei Vechi, a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezența sa la hramul Catedralei istorice a Aradului și pentru deosebita grijă pe care permanent o arată acestui locaș, slujitorilor și credincioșilor care se roagă aici.

De asemenea, au fost adresate mulțumiri celor care s-au ostenit pentru organizarea hramului, și, în mod special, preacuvioșilor părinți, împreună-slujitori, evidențiind, totodată, legătura istorică a Catedralei Vechi, cu mănăstirile Hodoș-Bodrog și Feredeu.

Hramul Catedralei Vechi s-a încheiat, în seara aceleași zile, prin Taina Sfântului Maslu și Paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul.

Răspunsurile liturgice, au fost date de cântăreţii stranei Catedralei Vechi, precum și de corul de tineret al parohiei, condus de conf. dr. Mircea Buta.

Prof. dr. Marcel Tang

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Religie

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare