Horea, câinele din Pecica, ajuns „actor“ în Olanda

Publicat de actualitati-arad in 06 Feb, 2017 | Parerea ta

Un câine din rasa Ciobănesc Românesc de Bucovina, care a aparținut unei familii de crescători de câini din orașul arădean Pecica, a fost distribuit într-un serial polițist difuzat în Olanda, dar și într-un film pentru copii.

Câinele Horea a fost vândut, în urmă cu trei ani, unei familii din Olanda, iar anul trecut a intrat în atenția producătorilor serialului polițist „Moordvrouw“, difuzat de o televiziune din Olanda.

Horea, care a primit numele Snoopy pentru rolul interpretat, a apărut în mai multe episoade ale acestui serial polițist, ajutând la prinderea infractorilor.

Prestația lui Horea a fost apreciată de echipa de producție și de actorii din serial.

De asemenea, Horea a fost distribuit și într-o ecranizare a basmului „Scufița Roșie“, unde a avut o evoluție remarcată pozitiv de cei din echipa de filmare.

Câinele Horea s-a născut în 2014, în Canisa Lunca Mureșului din Pecica, ai cărei proprietari sunt Florin și Viorica Orga.

La patru săptămâni după naștere, Horea a fost văzut pe o rețea de socializare de o familie din Olanda, care a decis să-l cumpere pentru a deveni companie fiicei lor, diagnosticată cu autism. Olandeza Gina Schuthe le-a scris propietarilor, spunând că își dorește foarte mult acest câine.

Conform înțelegerii, după ce a a fost finalizată schema completă de vaccinare conform normelor UE și a primit pedigree, Horea a fost preluat de o firmă specializată în transportul internațional de animale și dus la noua familie din Olanda.

Aici, câinele a participat, împreună cu noii proprietari, la mai multe acțiuni de caritate organizate pentru ajutorarea copiilor cu autism, unde a fost văzut de producătorii serialului Moordvrouw. Aceștia au decis să îl introducă pe câine în serial, unde a primit numele de Snoopy.

„Noi suntem foarte fericiți să vedem că un câine de la Pecica, dintr-o rasă românească, joacă într-un film olandez. Am ținut legătura cu proprietarii și ei ne-au trimis, periodic, fotografii și filmulețe, să vedem cum a evoluat Horea. Tot ei ne-au anunțat și faptul că Horea joacă într-un serial polițist, ceea ce ne-a făcut să fim foarte mândri“, a spus Viorica Orga.

Mai mulți câini din Canisa Lunca Mureșului au ajuns la familii din SUA, Cehia, Anglia, Germania, dar și în alte țări.

Florin și Viorica Orga au trimis primul câine din rasa Ciobănesc Românesc de Bucovina în Statele Unite ale Americii, în anul 2015.

Gina Schuthe, proprietara lui Horea, este o iubitoare de animale și a salvat mai mulți câini comunitari din România, pe care i-a dus în Olanda unde îi crește.

De asemenea, Gina Schuthe a sponsorizat mai multe adăposturi de câini comunitari din România.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare