Hipermarketurile, obligate să comercializeze 51% produse româneşti

Publicat de actualitati-arad in 08 Jun, 2016 | Parerea ta

hipermarket1Legea care îi obligă pe comercianţi să expună la raft 51% produse româneşti a fost adoptată, miercuri, de Camera Deputaţilor, for decizional, cu majoritate covârşitoare de 293 “pentru” şi niciun vot împotrivă.

Legea urmează să fie trimisă preşedintelui spre promulgare.

Marin Anton, iniţiatorul legii, a declarat că toţi consumatorii vor beneficia de pe urma acestui act normativ.

“Sper ca din momentul în care legea va apărea în Monitorul Oficial românii să ştie că vor putea cumpăra de la supermarketuri produse alimentare cu 20% minimum. Un al doilea aspect foarte important pentru toţi românii, toţi consumatorii din supermarketuri, este acela că produsele româneşti, produsele alimentare româneşti, vor fi în proporţie de 51% prezente pe rafturile supermarketurilor. Asta înseamnă că, atât producătorii români, cât şi consumatorii români vor avea produse proaspete şi sănătoase româneşti pentru consum”.

Legea a fost contestată de patronate şi a fost amânată de mai multe ori.

Preşedintele Comisiei de agricultură afirmat că, în decursul dezbaterii de la comisie, au fost respinse propunerile venite din partea patronatelor. De fapt, acestea cereau respingerea integrală a legii.

sursa: Mediafax

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
bioportal.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Economic

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare