TFG: Hârtia igienică şi săpunul dispar din toaletele trenurilor în câteva minute

Publicat de actualitati-arad in 07 Feb, 2013 | Parerea ta

toaleta trenHârtia igienică dispare din toaletele trenurilor în aproximativ zece minute de la momentul în care a fost pusă, în timp ce săpunul este mai puţin tentant şi rezistă chiar şi o oră, afirmă reprezentanţii companiei feroviare Transferoviar Călători, care operează trenuri private de călători.

“Când intrăm pe o rută nouă, destul de mulţi călători, care până atunci circulaseră cu operatorul feroviar de stat, încearcă să dea şpagă controlorului. Apucăturile cu care vin sunt clare, încearcă să meargă fără bilet. Când deschidem o nouă rută se fură perdele, iar unii călători scriu pe pereţi şi mănâncă seminţe. Oamenii îşi schimbă comportamentul când văd că au altfel de condiţii şi când li se atrage atenţia”, a declarat agenţiei Mediafax, Dumitru Bărbăcuţi, directorul general al Transferoviar Călători (TFC), parte a Transferoviar Grup (TFG).

El spune că pe anumite rute, societatea pe care o conduce are contracte cu firme de pază.

“În general, oamenii respectă curăţenia. Am reuşit în anumite automotoare să montăm sisteme de supraveghere video. Mai dispar din când în când perdele, mai ales pe secţia Olteniţa, dar şi coşuri de gunoi. Avem probleme cu cei care ascultă muzică dată tare. Am reuşit să eliminăm mâncatul de seminţe şi fumatul în tren. În schimb, hârtia igienică şi săpunul din toalete se fură în continuare, pentru că nu poţi sta la uşa WC-ului şi nici să montezi camere video. În toaletă, fiind singuri, ori fumează, ori sustrag hârtia igienică şi săpunul”, a adăugat directorul firmei. Acesta a mai spus că la plecarea pe fiecare rută a unui tren de călători, hârtia igienică dispare în medie în maxim zece minute, iar săpunul în aproximativ o oră.

Transferoviar Grup a fost înfiinţat în anul 2003 ca operator feroviar de marfă. Începând cu 2010, TFG a devenit şi operator feroviar de călători, dar şi gestionar de infrastructură feroviară, înregistrând o cifră de afaceri din transportul de călători de 14 milioane de lei.

sursa: realitatea.net

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Social

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare