Hackerul Guccifer şi-a recunoscut faptele

Publicat de actualitati-arad in 26 May, 2014 | Parerea ta

micul-fum-300x1791Hackerul din Sâmbăteni, cunoscut sub numele de „Guccifer”, a recunoscut luni, la TB, că a spart conturile de e-mail ale directorului SRI, George Maior, ale europarlamentarului Corina Creţu şi ale unor vedete, însă nu consideră că reprezintă un pericol la adresa siguranţei naţionale.

Dosarul lui Marcel Lazăr Lehel, alias Guccifer, a fost luat în discuţie luni, la Tribunalul Bucureşti (TB), unde au fost prezenţi şi avocatul europarlamentarului, dar şi un consilier al directorului SRI, Creţu şi Maior fiind părţi civile în proces.

„Am recunoscut şi recunosc toate faptele de care sunt acuzat. Solicit judecarea cauzei pe baza probelor administrate pe parcursul urmăririi penale. Regret faptele săvârşite. (…) Pe parcursul acestui proces, procurorii DIICOT spuneau că aş fi pericol la siguranţa naţională. Aş spune că este vorba despre trei conturi de e-mail particulare care au fost preluate de mine fără să existe un prejudiciu material sau vătămare corporală. Probabil, toată lumea a avut într-o zi contul spart. Eu, personal, am avut cinci conturi sparte şi nu m-am dus la DIICOT. Faptele nu sunt nici pe departe atât de grave. Sunt trei conturi personale, nicidecum de serviciu“, a spus Guccifer, în faţa instanţei.

În ciuda faptului că Guccifer şi-a recunoscut vinovăţia, reprezentantul şefului SRI a cerut ca hackerul să primească o pedeapsă orientată spre maximum.

Pe de altă parte, apărătorul Corinei Creţu a solicitat ca bărbatului să îi fie confiscate cele două laptopuri pe care le are şi telefonul mobil. Mai mult, acesta a cerut ca lui Marcel Lazăr Lehel să i se interzică să mai acceseze date informatice pe o perioadă de cinci ani.

Tribunalul Bucureşti urmează să ia o decizie în cazul lui “Guccifer”, el fiind judecat prin procedura simplificată, după ce şi-a recunoscut vinovăţia.

În 18 martie, hackerul Marcel Lazăr Lehel, cunoscut sub numele de “Guccifer”, a fost trimis în judecată pentru infracţiuni informatice, fiind acuzat că a spart conturile de e-mail şi Facebook ale mai multor vedete şi căsuţele poştale electronice ale directorului SRI, George Maior.

CITITI SI: Hackerul Guccifer a fost trimis în judecată

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare