Grupare infracţională care opera în Franţa, destructurată

Publicat de actualitati-arad in 29 Nov, 2017 | Parerea ta

O grupare infracţională care opera în regiunea Alsace, din Franţa, a fost destructurată de procurorii DIICOT, în urma mai multor percheziţii efectuate în Arad, Galaţi, Iaşi şi Suceava.

Membrii gurpării furau produse fitosanitare, prejudiciul în acest caz fiind de aproximativ un milion de euro.

Procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Investgaţii Criminale au organizat, în colaborare cu Jandarmeria Naţională Franceză, o acţiune care a vizat destructurarea grupării infracţionale de criminalitate itinerantă.

Potrivit DIICOT, au fost efectuate, marţi, pe teritoriul României, 12 percheziţii domiciliare (9 în judeţul Galaţi, una în judeţul Arad, una în judeţul Iaşi şi una în judeţul Suceava) şi au fost puse în executare a 7 mandate de aducere. Şapte dintre membrii grupării au fost audiaţi şi au fost ridicate bunuri şi înscrisuri de interes în cadrul urmăririi penale.

”S-a reţinut că în perioada iunie 2016 – iulie 2017, membrii grupului au săvârşit 10 fapte de furt pe teritoriul Franţei, în regiunea Alsace, respectiv au sustras din depozitele unor societăţi comerciale, produse fitosanitare (pesticide şi seminţe), cauzând un prejudiciu total de aproximativ 1.000.000 de euro”, arată DIICOT, într-un comunciat de presă transmis miercuri..

Membrii grupări sunt cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, furt calificat şi tăinuire. Persoanele în cauză au fost reţinute în baza unor mandate europene de arestare, urmând a fi pentru prezentate curţilor de apel, în vederea arestării preventive.

Ulterior, aceştia vor fi prezentaţi instanţelor competente, în scopul predării lor autorităţilor franceze, respectiv Tribunalul de Mare Instanţă din Colmar.

Tot vineri, în aceeaşi cauză, pe teritoriul Germaniei şi Belgiei au mai fost reţinuţi doi dintre membrii grupului.

În cadrul activităţilor desfăşurate, s-a identificat şi recuperat, pe teritoriul României, cantităţi însemnate de produse fitosanitare, în valoare de 258.580 de euro, sustrase din localităţile Obersaasheim şi Saint Sauveur Marville; peste 5 tone de seminţe de rapiţă în valoare de aproximativ 243.000 de euro, sustrase din localităţile Mons en Pevele şi La Chapelle D´Armentieres, precum şi 14.000 de rulmenţi.

Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul serviciilor de investigaţii criminale din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Galaţi, Arad, Iaşi şi Suceava care au beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale, criminaliştilor şi al poliţiştilor de la serviciile pentru acţiuni speciale. De asemenea, pe raza judeţului Galaţi, procurorii au fost asistaţi de trei jandarmi francezi din cadrul Brigăzii de Cercetări din Colmar şi ai Secţiunii de Cercetări din Strasbourg, precum şi un analist din cadrul EUROPOL – A.P. FURTUM.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare