Grevă spontană la Fiscul din Arad

Publicat de actualitati-arad in 02 May, 2017 | Parerea ta

Angajaţii Fiscului din Arad au declanşat, marţi dimineaţa, un protest spontan, oprind complet lucrul timp de o oră din cauza nemulţumirilor legate de proiectul legii salarizării unice.

Angajaţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad spun că au oprit lucrul pentru că sunt nemulţumiţi de proiectul legii salarizării unice, potrivit căreia angajaţii din teritoriu ar beneficia de coeficienţi de indexare a salariilor mai mici decât colegii lor de la centru.

Angajaţii din cadrul Administraţiei Judeţeană a Finanţelor Publice Arad au mers marţi dimineaţa la serviciu, dar, la începerea programului, între orele 8.30-9.30, au oprit lucrul, iar sindicaliştii au ieşit în curtea unităţii şi pe coridoarele clădirii, cerând să nu fie neglijaţi de legea salarizării unice.

„La aflarea coeficientului din legea unică a salarizării, colegii au hotărât întreruperea spontană a activităţii timp de o oră. Suntem foarte nemulţumiţi. Această lege prevede coeficienţi cuprinşi de la 1 la 12, iar noi suntem sub doi, ceea ce ne nemulţumeşte. Considerăm că activitatea noastră nu este cea mai puţin importantă dintre toţi bugetarii. Iar aparatul propriu din ANAF, aparatul central au coeficienţii mult mai mari decât noi, ajungându-se la sume 30-40 la sută mai mari decât cei din teritoriu, ceea ce iar ne nemulţumeşte pe toţi”, a declarat liderul de sindicat din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Arad, Ioan Trifa.

Pe poartea instiţiei a fost a amplasat un afiş cu mesajul „Grevă spontană”.

Circa 100 de oameni care aveau probleme de rezolvat la finanţe au trebuit să aştepte în holurile clădirii reluarea lucrului, cei mai mulţi considerând că angajaţii au dreptul la salarii mai mari.

Sindicaliştii ameninţă că dacă problemele nu le vor fi rezolvate, protestele vor continua.

sursa: Mediafax

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare