Grădiniţa P.P. Furnicuţa din Arad aniversează 40 de ani de activitate

Publicat de actualitati-arad in 01 Nov, 2017 | Parerea ta

Cu ocazia împlinirii a 40 de ani de activitate, la Grădinița P.P. Furnicuța a fost prezentată viața acestei instituții de învățământ preșcolar de-a lungul timpului, implicarea întregului personal didactic şi nedidactic precum şi rezultatele obţinute atât de cadrele didactice cât şi de copii, bineînţeles cu ajutorul părinţilor şi bunicilor.

„Este o onoare să prezentăm recunoştinţa noastră tuturor celor care au coordonat bunul mers al instituției, de la început până în prezent, respectiv 1977-2017, directori: Hanc Lidia (oct. 1977 – aug.1980), Taşcă Maria (sept. 1980 – aug. 1986), Biriş Mina (sept. 1986 – aug.1988), Tamba Mărioara (sept.1988 – aug.2014), Şarga Ramona (sept. 2014 – aug.2016). Mulţumim tuturor pentru remarcabilul profesionalism şi sprijinul acordat învăţământului preuniversitar, precum şi pentru contribuţia adusă în evoluţia şi creşterea prestigiului învăţământului arădean.” – a declarat director prof. Mariana Cismaşiu.

„Pentru Grădinița cu program prelungit nr. 10, cum se numea în trecut și „Furnicuța”, cum o știm în prezent, scurgerea timpului a adus mereu provocări și oportunități, iar colegele noastre au reuşit să trezească nu numai bucurie în sufletele micuților, ci și plăcerea de a veni la grădiniță” – a declarat inspector şcolar pentru educaţie timpurie prof. Soriţeu Emilia.

„Relația cu intreprinderea ,«Strungul» (cum era pe atunci) a fost una benefică făcută, prin programul riguros respectat prin administrația bună și contabilitatea judiciară, Grădinița P.P. 10 a căpătat titulatura de unitate reprezentativă la nivel de județ și chiar în țară, multe inspecții și cursuri de perfecționare desfășurându-se la noi” – a declarat Mina Biriş Cefan (director în perioada 1986-1988).

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Grădinița P.P Furnicuța  Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare