Glad Varga (PNL): „Ministerul Mediului dorește o Ordonanţă care practic ascunde «gunoiul sub preş»”

Publicat de actualitati-arad in 27 Jan, 2017 | Parerea ta

Deputatul Glad Varga consideră că Ordonanţa de urgenţă privind Taxa Fondului de Mediu este promovată într-un mod pripit, pompieristic, fără a rezolva de fapt problemele pe care România le are în acest domeniu, extrem de sensibil.

Scopul direct al OUG nr. 196/2005 este clar: îndeplinirea de către România a obiectivelor UE în materie de deşeuri şi politici de mediu, iar ca pas următor, evitarea penalizării României („infringement”) ca urmare a nerealizării obligaţiilor asumate ca stat membru prin Tratatul de Aderare.

„Scopul este lăudabil, dar modalitatea de a atinge acest scop este discutabilă. Practic, prin această Ordonanţă, respectiv prin modificările aduse Ordonanţei vechi, se mută responsabilitatea dintr-o parte în cealaltă, de la «proprietari», adică administratorii deşeurilor, ai gropilor de gunoi, înspre «colectori», adică operatorii economici care asigură serviciul de salubrizare al localităţilor.

Aceştia din urmă vor trebui să acopere aceste costuri, pentru că, la rândul lor, nu pot să transfere costurile către contribuabil, deoarece există contracte ferme între firmele colectoare şi persoanele fizice. Dar, în timp, aşa cum suntem obişnuiţi, va plăti tot populaţia şi administraţiile locale, adică tot românul obişnuit. Practic, acum ascundem «gunoiul sub preş», ceea ce ne va costa, la propriu, pe termen mediu şi lung”, a afirmat Glad Varga.

Deputatul arădean, membru al Comisiei de mediu si echilibru ecologic, a mai identificat şi alte nereguli ale Ordonanţei.

„Este greşită presupunerea că în deşeurile municipale, menajere şi asimilate, colectate de la populaţie există un procent de 20-50% deşeuri ce pot fi colectate selectiv. Deşeurile colectate direct de la populaţie nu au un conţinut mare de carton, hârtie sau plastic. Ordonanţa porneşte greşit de la premiza că toate deşeurile produse de populaţie sunt fie reciclabile, fie reutilizabile.

Aceste deşeuri sunt în mare parte biodegradabile, provenite din alimentaţia zilnică. Cei care au deşeuri reciclabile în cantităţi mari le valorifică prin firmele de colectare specializate, nu prin fluxul gunoiului menajer.

O estimare realistă a gradului de reciclare a gunoiului menajer se poate face doar după ce aceste firme, specializate în colectarea de metale, sticlă, plastic sau hârtie, comunică autorităţilor publice locale cantităţile colectate separate.

Trebuie adoptate soluții care rezolvă problema și pe termen mediu și lung, pornind de la programe de informare și crearea infrastructurii necesare colectării, depozitării  și procesării deșeurilor.

Actualul proiect de lege dezvăluie lipsa de soluții lipsa de interes pentru rezolvarea concretă a problemelor. Propun o dezbatere pe aceasta tema în comisiile de mediu ale Parlamentului”, a completat deputatul Glad Varga.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Departamentul de Comunicare al PNL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

bioportal.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare