Gheorghe Seculici: „Academicianul Lauer, la Agromalim”

Publicat de actualitati-arad in 01 Sep, 2016 | Parerea ta

comunicat-presa-11-300x218Agromalim 2016 aduce pentru agricultorii arădeni un ciclu de conferințe, în parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Regele Mihai al României I”, din Timișoara.

„Este un privilegiu pentru noi să putem continua parteneriatul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad cu una dintre cele mai bune școli de agricultură din România, cea de la Timișoara, care a dat României specialiști capabili să realizeze culturi valoroase și pe piatră seacă, darămite pe solul fertil al României”, declară președintele CCIA, arh. Gheorghe Seculici.

Evenimentul începe vineri, 9 septembrie, ora 10.00, și pune în discuție teme de interes pentru producătorii agricoli, analizate de unii dintre cei mai importanți teoreticieni din vestul României: finanțări, tratamente, inputuri, agricultura viitorului.

Invitatul de onoare al zilei este un reputat specialist european în domeniul științelor agricole, academicianul dr. Karl Fritz Lauer. Absolvent al Universității Agricole din Timișoara cu diplomă în inginerie agricolă (1965), a obținut titlul de doctor în științe agricole în anul 1974. A fost cercetător la Stațiunea de Cercetare Agricolă Lovrin. Emigrat în Republica Federală Germană în anul 1981, a fost cercetător la Institutul Botanic al Universității din Regensburg și ulterior șef al cercetării științifice al zonei Rhône-Poulenc, din Sudul Germaniei.

A predat la cele mai importante universități din Germania. A redeschis școala de agricultură de la Voiteg. A publicat trei manuale, peste 130 de lucrări științifice și a produs 40 de filme documentare cu privire la agenții de protecție a plantelor. În anul 1991 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Științe Agricole din Timișoara, a fost făcut membru de onoare al Academiei de Științe Agricole București și, în anul 2004, a primit Ordinul de Merit al României în rang de Comandor.

Vineri, 9 septembrie, în cadrul Agromalim, conferința „Prevederile Noii Politici Agricole Comune pentru perioada 2014-2020. Provocări pentru fermieri” va fi susținută de șef lucrări dr. ing. Andreea Feher, dr. ing. Miroslav Raicov, prof. dr. ing. Ioan Brad și șef lucrări dr. ing. Tabita Adamov.

Prorectorul Universității, conf. dr. ing. Isidora Radulov și ing. Dumitru Merloi (SC Duo Bio SRL) vor aduce în atenția agricultorilorbiohumusul, un îngrășământ ecologic complex.

Prelegerea despre utilizarea inputurilor biologice la cultura tomatelor în seră va fi susținută de conf. dr. Gheorghe Poșta, drd. ing. Andreea Simona Florea, prof. univ. dr. dr. h.c. Karl Fritz Lauer.

Conferința „Ce trebuie să știe fermierul român despre agricultura de precizie, agricultura viitorului” va fi moderată de conf. dr. ing. Sorin-Tiberiu Bungescu și conf. dr. ing. Radu Ilea.

Agromalim este cel mai important târg de agricultură din vestul României. Ediția a XXVII-a se desfășoară în perioada 8-11 septembrie, la Expo Arad, cu un număr de peste 250 de expozanți.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de CCIA Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare