Gheorghe Falcă, la negocieri cu liberalii

Publicat de actualitati-arad in 28 May, 2014 | Parerea ta

OLYMPUS DIGITAL CAMERAReprezentanţii PDL se vor întâlni, miercuri, la Parlament, cu cei ai PNL, pentru o primă rundă de negocieri în vederea unificării dreptei, din delegația democrat-liberalilor făcând parte și Gheorghe Falcă, președintele PDL Arad.

Delegaţia PDL care va participa la întâlnirea cu liberalii, programată la ora 17.00, va fi formată din preşedintele partidului, Vasile Blaga, secratrul general al partidului Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedintele Cătălin Predoiu şi Mircea Hava, Gheorghe Falcă, George Scripcaru.

PDL va avea tot miercuri, înainte de întâlnirea cu liberalii, o şedinţă a Biroului Permanent Naţional.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi seară, că negocierile dintre PDL şi PNL sunt între egali, arătând că el crede că cele două partide se vor înţelege foarte uşor pe un potenţial program de guvernare pentru 2016.

Blaga a spus că a văzut schiţa de program economic al liberalilor şi sunt perspective ca PNL şi PDL să se înţeleagă foarte uşor pe această temă.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare