Gazonul Stadionului UTA, donat iubitorilor sportului

Publicat de actualitati-arad in 18 Apr, 2016 | Parerea ta

IMG_4085Gazonul Stadionului „Francisc Neumann-UTA“ din Arad va fi donat iubitorilor sportului, urmând ca acesta să fie înlocuit cu unul nou.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a anunțat, luni, că, în aceste zile, gazonul va fi tuns, după care bucățile de gazon vor fi donate celor care doresc să aibă o amintire.

„Săptămâna aceasta se va tunde gazonul. O să-l parcelăm, probabil în bucăţi de 50/50 de centimetri şi vom dona aceste mici suprafeţe cetăţenilor care iubesc fotbalul, celor care doresc să aibă o amintire din acest stadion şi o amintire cu gazonul pe care s-au jucat atâtea meciuri frumoase ale echipei de fotbal UTA“, a spus Gheorghe Falcă.

Primarul a mai spus că va fi anunțată, prin intermediul mass-media, perioada în care vor putea fi luate bucăți de gazonul de la stadion.

„Gazonul va fi parcelat pe bucăţi, astfel încât să fie menţinut de calitate în momentul în care va fi făcut donaţie. Plecăm la drum cu un alt stadion şi cu un alt gazon, pentru că se va monta un alt gazon, cu încălzire, pentru a îndeplini criteriile Federaţiei Române de Fotbal şi a forurile fotbalistice internaţionale. Când se vor finaliza tribunele se va trece la realizarea noului gazon“, a mai spus Gheorghe Falcă.

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

bioportal.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare