Gala Starurilor de Operă Arădene, la Teatrul de Vară

Publicat de actualitati-arad in 28 Aug, 2017 | Parerea ta

Teatrul de Vară Ethos, organizat de Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad, încheie stagiunea estivală din acest an, miercuri, 30 august, începând cu ora 20.00, cu un spectacol extraordinar – Gala Starurilor de Operă Arădene.

Vom avea prilejul să îi ascultăm și să îi admirăm pe trei dintre cei mai renumiți artiști ai scenelor lirice internaționale, toți trei arădeni, soprana Carmen Gurban, tenorul Cosmin Ifrim şi baritonul Cristian Rudic, acompaniaţi de Ansamblul Johann Strauss Modern, condus de flautistul Constantin Tălmaciu.

Spectacolul va fi moderat de Cristian Rudic, bariton cu o carieră recunoscută la nivel interaţional, solist al Operei Naţionale  din Timişoara.

Programul spectacolului include, pe lângă arii, melodii și canțonete celebre, momente extraordinare de balet. Vor valsa: Alin Radu, Alina Mihai, Andreea şi Sergiu Mihalic, solişti ai Operei Naţionale din Timişoara.

Carmen Gurban

Este licenţiată în Canto (artist liric), clasa profesorului Gheorghe Roşu; din anul 1989 este profesor de canto la Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, în anul 2009 a obţinut titlul de doctor în muzică, la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” Cluj-Napoca.

Din 1990 până în prezent activează ca prim solist titular al Operei Naţionale Cluj-Napoca şi cadru didactic, conf. univ. dr. Academia de Muzică Gheorghe Dima Cluj-Napoca.

De-a lungul carierei a fost solist invitat al unora dintre cele mai importante opere din ţară şi din străinătate în vederea realizării unor importante premiere si specatacole existente deja in repertoriul acestora. A avut numeroase turnee în calitate de solist invitat în Austria, Franţa, Italia, Olanda, Germania, Belgia, Bulgaria, Turcia.

Cosmin Ifrim

Tenorul Cosmin Ifrim a fost membru în Ansamblul Operei de Stat din Viena in perioada 2000 – 2008 şi a abordat roluri ca Lord Cecil in Roberto Devereux, Rinuccio în Gianni Schicchi, Beppe în I Pagliacci, Fenton în Falstaff. În stagiunea 2008 – 2009, Cosmin Ifrim a interpretat cu succes rolul Alfredo din La Traviata în Londra, Maribor si Atena. Un moment de vârf al carierei lui Cosmin Ifrim l-a reprezentat abordarea partiturii de tenor a celebrei lucrări Stabat mater de Rossini, alături de Filarmonica din Israel.

Cristian Rudic

Absolvent al Facultății de Muzică din Timișoara, Cristian Rudic obține roluri importante ca bariton liric la ORT încă din facultate, după care își îmbogățește treptat repertoriul cu participări numeroase în concerte simfonice sau de muzică sacră. Colaborează și cu alte instituții importante la nivel internațional precum: Orchestra Europa Simphony (Austria), Teatrul Perez Galdos, Las Palmas (Spania), Filarmonica din Koln, Opera Nomori (Tokio) și altele. Din  palmaresul acestuia privind spectacolele de la Opera timișoreană, în număr foarte mare, se numără: Germont din „Traviata” de G. Verdi, Don Giovanni din „Don Giovanni” de W.A. Mozart, Escamillo din „Carmen” de G. Bizet și multe altele.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Centrul Cultural Judeţean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare