UPDATE Furtună în Arad. Mai mulți copaci au fost rupți

Publicat de actualitati-arad in 07 Jun, 2017 | Parerea ta

Mai mulţi copaci din municipiul Arad şi din judeţ au fost rupţi de o vijelie, în noaptea de marţi spre miercuri, căzând pe drumuri şi pe autoturisme, în timp ce rafalele au avariat şi acoperişurile unor case sau au lăsat fără curent sute de gospodării, fiind solicitată intervenţia echipajelor de pompieri în mai multe zone afectate.

O furtună a produs pagube în mai multe zone din judeţ, respectiv în localităţi de la graniţa cu Ungaria şi în municipiul Arad.

Localnicii au solicitat sprijin la 112, iar pompierii au intervenit după ce vijelia a rupt mai mulţi copaci, care au căzut pe drumuri şi pe autoturisme.

În municipiul Arad, câteva autoturisme au fost avariate, iar copaci sau crengi rupte au căzut pe drumuri, fiind necesară intervenţia pompierilor.

Intrarea într-un bloc turn din centrul oraşului a fost complet blocată de un copac căzut, fiind eliberată de către pompieri la solicitarea locatarilor.

În judeţ, acoperişurile mai multor case au fost avariate, fiind smulse ţigle, în timp ce sute de gospodării au rămas fără electricitate din cauza defecţiunilor provocate de vijelie.

sursa: News.ro

UPDATE

În cursul nopții de marți spre miercuri, începând cu ora 23.50, din cauza fenomenelor meteorologice periculoase, Detaşamentul de Pompieri Arad a intervenit cu echipajul specializat în deblocare/salvare pe strada Antim Ivireanu (cartier Grădişte) pentru îndepărtarea unui arbore căzut pe două autoturisme.

S-a intervenit cu mijloacele din dotarea autospecialei pentru tăierea şi îndepărtarea arborelui. Cele două autoturisme au suferit avarii la capotă şi parbriz. De asemenea a fost degajat un copac căzut pe Bulevardul Iuliu Maniu în faţa unui bloc, fără ca acesta să producă pagube materiale.

La ora 00.03, un apel la serviciul de urgenţă 112 a anunţat un posibil incendiu la un apartament în cartierul Aurel Vlaicu. S-a deplasat un echipaj de intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă.

În momentul sosirii la faţa locului, pompierii au constatat că în apartament exista fum, dar proprietarul nu a putut preciza sursa de la care provenea acesta. În urma recunoaşterii preliminare şi a cercetărilor făcute, comandantul de echipaj a constatat că fumul venea din baie, pe canalul de trecere a ţevilor şi provenea de la apartamentul de jos.

În apartamentul respectiv s-a găsit o maşină de raşchetat parchet, în priză la care ardea cablul de alimentare. S-a acţionat cu un stingător din dotarea autospecialei, incendiul fiind stins în câteva minute fără a se propaga la restul apartamentului.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare