Ziarul electronic al arădenilor

Fostul şef al unui supermarket din Arad, condamnat pentru afirmaţii calomnioase

Bărbatul care la începutul anului 2016 se afla la conducerea unui supermarket Profi din Arad şi a acuzat public că şefii îi cereau să vândă carne expirată spălată cu detergenţi şi oţet a pierdut procesul, după ce a fost dat în judecată de companie, fiind condamnat în primă instanţă pentru afirmaţii calomnioase.

Bărbatul va trebui să plătească despăgubiri de 50.000 de lei companiei şi spune că nu va ataca sentinţa, pentru că nu mai doreşte “scandal şi stres”.

Tribunalul Arad a emis soluţia în cazul unui proces deschis de SC PROFI ROM FOOD SRL împotriva lui Emanuel Ciprian Gabor, fost şef al unui supermarket Profi din municipiul Arad, şi l-a condamnat în primă instanţă pentru afirmaţii calomnioase privind presupuse practici ilegale ale lanţului de magazine.

Bărbatul va trebui să plătească despăgubiri de 50.000 de lei companiei, care pretindea 1.436.892 lei.

„Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta SC PROFI ROM FOOD SRL în contradictoriu cu pârâtul Gabor Ciprian Emanuel şi în consecinţă: Constată caracterul ilicit al faptei produse de pârât prin vătămarea dreptului la demnitatea şi reputaţia şi onoarea SC PROFI ROM FOOD SRL prin afirmaţiile calomnioase lansate la adresa reclamantei. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50.000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciul moral produs reclamantei prin vătămarea dreptului la demnitate şi atingerile aduse onoarei şi reputaţiei reclamantei”, este soluţia instanţei.

Judecătorii l-au obligat pe fostul şef al supermarket-ului să publice decizia, când va rămâne definitivă, într-un ziar de largă circulaţie naţională, dar şi să publice un comunicat de presă prin care să îşi retragă „afirmaţiile calomnioase la adresa reclamantei” şi să îşi ceară scuze în mod public.

În cadrul procesului, Gabor ceruse şi el companiei daune morale de 50.000 de lei, reclamând “atmosfera de muncă stresantă, comportament jignitor şi denigrarea sa în mass-media”. Cererea sa a fost respinsă de instanţă.

Împotriva sentinţei se poate face apel în termen de 30 de zile de la comunicare, însă contactat de corespondentul News.ro, Emanuel Ciprian Gabor a declarat că nu va face acest lucru.

„Dacă asta e sentinţa, aşa să rămână, pentru că nu mai vreau scandal şi stres. Mi-a ajuns un an în care m-am judecat cu ei”, a declarat Emanuel Ciprian Gabor.
Deocamdată, soluţia nu a fost comunicată în scris părţilor, iar dacă lanţul de magazine o va ataca, apelul se va judeca tot la Tribunalul Arad.

sursa: News.ro

CITITI SI: Acuzații: Carne expirată spălată cu detergent, pusă în vânzare

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.