Ziarul electronic al arădenilor

Fost manager de spital, declarat incompatibil de ANI

sigla-ANI-2Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor de către Otilia Samica Domocoş, fost manager al Spitalului de Recuperare Neuromotorie „Dr. Corneliu Bârsan“ din localitatea arădeană Dezna.

Într-un comunicat al ANI se arată că Otilia Samica Domocoş s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17 iulie 2014 – 8 iunie 2015, „întrucât a deţinut simultan funcţiile de manager interimar al Spitalului de Recuperare Neuromotorie «Dr. C. Bârsan» Dezna şi administrator al SC Bistro Royal SRL, încălcând dispoziţiile art. 180, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia «Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate»“.

Conform legii, persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.

Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *