A fost inaugurată „Casa Verde“ de la Căsoaia

Publicat de actualitati-arad in 15 Apr, 2016 | Parerea ta

Green-Hose-3-1-300x176În Tabăra de tineret de la Căsoaia a fost inaugurat, vineri, Centrul de Informare şi Educare în Protecţia Mediului „Casa Verde“, unde vor fi derulate de activităţi de educaţie ecologică, păstrare şi promovare a obiceiurilor şi tradiţiilor locale comune, specifice comunităţilor din împrejurimile Aradului şi ale oraşului Mako (Ungaria).

„Casa Verde“ (Green House) a fost realizată în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013, în parteneriat cu municipalitatea orașului Mako.

Finanțarea nerambursabilă alocată pentru implementarea acestui proiect a fost de 508.951 euro.

„«Casa Verde» este dotată la standarde europene, cu sală de conferințe, bucătărie complet utilată și posibilități de cazare, în care se vor desfășura activități diverse din domeniul educației ecologice și protecția mediului, începând de la cursuri, seminarii și conferințe, până la expoziții tematice și ateliere de lucru“, a declarat Doru Sinaci, directorul Centrului Cultural Județean Arad.

Sinaci a mai afirmat că prin „Casa Verde” se doreşte promovarea meșteșugurilor și artelor tradiționale, a alimentației naturale și îndeletnicirilor populare nepoluante către tânăra generație din cele două județe partenere, Arad și Bekes, prin organizarea de cursuri teoretice și ateliere practice cu tematici variate precum şi transmiterea tradiţiilor şi obiceiurilor străvechi unui număr cât mai mare de turişti.

Atelierele tradiţionale (olărit, țesătorie, tâmplarie, fierărie, etc) – organizate sub forma unui Eco-Muzeu – au fost dotate şi amenajate cu toate ustensilele necesare funcţionării, materialele folosite la viitoarele activități meșteșugărești urmând a respecta întru totul tradiţiile străvechi.

„Atelierele astfel amenajate au fost adăugate patrimoniului Centrului Cultural Judeţean Arad, contribuind la direcţia de dezvoltare care vizează protecţia mediului şi educaţia ecologică, prin revitalizarea meşteşugurilor tradiţionale, cu valoare culturală bogată şi impact redus asupra mediului înconjurător“, a mai precizat Doru Sinaci.

În cadrul Centrului de Educare și Informare în Protecția Mediului înființat la Căsoaia se va continua organizarea activităților cu tematică din domeniile ecologiei și tradițiilor, urmând a fi reluate cursurile „Casa Verde – locuinţa viitorului”, „Brățările de aur ale satelor româno-maghiare – meseriile tradiționale”, „Alimentația naturală tradițională pentru o viață sănătoasă” sau „În pas cu moda prin îmbrăcăminte ecologică”, dar și inițierea unor activități noi, cuprinzând tabere de creație, seminarii, conferințe și expoziții numite general “Educație Ecologică.”

„Prin desfășurarea acestor activități în Centrul de Educare și Informare în Protecția Mediului de la Căsoaia, Centrul Cultural Județean Arad doreşte să readucă în atenţia participanţilor şi a publicului larg tradițiile locale străvechi şi, totodată, să atragă atenția asupra unui aspect decisiv pentru noi toți – protejarea și conservarea mediului în care trăim“, a mai spus directorul Centrului Cultural Județean Arad.

În cadrul evenimentului de vineri au putut fi, de asemenea, vizitate expoziţiile de artă tradiţională populară şi fotografie, cu lucrări realizate de participanţii la activităţile transfrontaliere organizate în cadrul proiectului „Casa Verde” – icoane pe lemn şi sticlă, pictură naivă, obiecte casnice şi decorative din lut.

În cadrul expoziţiei fotografice „Călătorie în timp: Căsoaia şi împrejurimile – ieri şi azi”, invitaţii au putut admira evlouţia Taberei de Copii şi Tineret Căsoaia de la începuturile ei şi până în prezent.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare