Fonduri europene pentru restaurarea unei biserici din Lipova

Publicat de actualitati-arad in 27 Jun, 2017 | Parerea ta

Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din orașul arădean Lipova va fi restaurată cu fonduri europene, valoarea investiției fiind de peste 21 de milioane de lei.

Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), a semnat un nou contract de finanţare cu fonduri europene care are ca obiectiv conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.

„Este vorba despre proiectul care vizează consolidarea, restaurarea şi conservarea Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Lipova, prin amenajarea incintei bisericii (restaurarea şi conservarea frescei interioare şi a componentelor artistice din lemn), restaurarea şi consolidarea împrejmuirii acesteia, realizarea unui corp anexă şi a unui lumânărar, precum şi prin realizarea unui sistem de iluminat arhitectural“, se menționează într-un comunicat de presă al MDRAPFE.

Proiectul are o durată de implementare de 43 de luni şi va fi finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 (POR), gestionat de MDRAPFE, Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.

Valoarea totală a investiţiei este de 21.230.170 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRAPFE – AM POR este de 19.018.478 de lei (reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului).

Biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului“ din Lipova este o capodoperă a artei feudale românești.

Construită în trei etape, s-a îmbogățit în secolul al XIV-lea (pe la 1338) cu pronaosul și aproximativ jumătate din actuala navă, în stil bizantin, pe cheltuiala cnejilor români din Valea Mureșului și poate – potrivit tradiției – chiar a lui Basarab I, domnul Țării Românesti.

Biserica dispune și de valori picturale deosebite, realizate în mai multe etape. Frescele din nava veche situate lângă intrare au fost datate de Nicolae Iorga în jurul anului 1500, având afinitate cu cele de la Mănăstirea Viforița (sec. XV) din Țara Românească.

În 1732 cea mai mare parte a zidurilor, atât în interior, cât și în exterior au fost acoperite de fresce ale pictorului Nedelcu, lucrate în stil bizantin.

În exterior ele au fost acoperite cu tencuială, fiind parțial dezvelite începând cu anul 1928, împreună cu străvechea poartă a „Eternității”. Dintre ele se remarcă “Judecata din urmă” și “Patriarhii Avram, Isac și Iacob”.

Dintre picturile ce se află pe iconostas, unele apartin lui Pocroniu (sec. XVIII), ca de exemplu cei patru evangheliști și Buna Vestire, de pe usile împărătești.

Cele mai însemnate sunt datorate lui Ștefan Tenețchi-Ponerechiu, dintre care “Sf. Ioan Botezătorul” a fost pictată în 1785.

Restul aparțin unei etape mai târzii a activității pictorului ca de exemplu: “Cina cea de taină”, “Ierarhul Nicolae”, etc. Un interes deosebit îl reprezintă tronul arhieresc, frumos sculptat, adus din Moldova.

Biserica ortodoxă din Lipova a servit în sec. XV – XVII drept catedrală a unor ierarhi (1408, 1563, 1606, 1651, etc).

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
bioportal.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare