Focare de rujeolă în județul Arad

Publicat de actualitati-arad in 14 May, 2016 | Parerea ta

roseola-infantumMedicii au identificat două focare de rujeolă în judeţul Arad, unde sunt confirmate cinci cazuri la copii cu vârste şcolare care nu au fost vaccinaţi, doi dintre aceștia fiind încă internaţi în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Cei cinci copii din localităţile Galşa şi Zărand, confirmaţi cu rujeolă, sunt de vârste şcolare, iar medicii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Arad spun că s-au îmbolnăvit pentru că nu au fost vaccinaţi, în condiţiile în care judeţul Arad este codaș în ceea ce privește rata de vaccinare.

„În momentul de faţă avem cinci cazuri confirmate care fac parte din două focare care evoluează în localităţile Galşa şi Zărand. Rujeola este o boală a copilăriei care poate fi prevenită prin vaccinare. Conform calendarului de imunizări, toţii copii trebuie să aibă în antecedente două doze de vaccin ROR. Aceşti copii fie nu au nicio doză, adică sunt neimunizaţi, fie au numai o singură doză şi sunt incomplet vaccinaţi.

Au fost cazuri uşoare, au fost internaţi la secţia de Boli Infecţioase Copii a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, au urmat tratamentul prescris de doamna doctor infecţionist şi cei mai mulţi au plecat acasă, doi mai fiind internaţi în continuare”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Arad, medicul Mihaela Cîtu.

De altfel, una din primele măsuri luate de medici a fost să-i verifice pe colegii copiilor cu rujeolă, iar cei neimunizaţi vor fi şi ei vaccinaţi.

În judeţ mai există patru suspiciuni cu rujeolă, doi copii în Covăsânţ şi câte unul în Mânerău şi în municipiul Arad, în cazul cărora se aşteaptă rezultatele analizelor medicale.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare