Florița Boloș, judecată într-un nou dosar de corupție

Publicat de actualitati-arad in 14 Jul, 2016 | Parerea ta

jude1-300x218Fosta judecătoare Florița Boloș a fost trimisă din nou în judecată pentru fapte de corupție, ea fiind condamnată, în anul 2014, la patru ani de închisoare, pentru infracțiuni similare.

Conform procurorilor DNA, Florița Boloș, fost judecător la Judecătoria Ineu, aflată în prezent în stare de detenție, va fi judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice (8 fapte), fals intelectual (8 fapte), fals material în înscrisuri oficiale (2 fapte), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În același dosar a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție și Petre Georgiu, pentru săvârșirea a 12 infracțiuni de uz de fals.

În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA se arată că, în perioada 2010-2012, Florița Boloș, în calitate de judecător la Judecătoria Ineu, „prin încălcarea și ignorarea normelor procesual civile imperative în ceea ce privește competența teritorială și fără să existe dovada plății taxelor judiciare de timbru și timbru judiciar mobil, a pronunțat un număr de opt hotărâri judecătorești, prin care în mod abuziv s-a transferat în patrimoniul reclamanților din cauzele civile respective dreptul de proprietate asupra a 329 parcele de teren (respectiv 468,6829 ha), care au făcut obiectul judecății“.

De asemenea, susține procurorii anticorupție, soluțiile din cauzele civile au fost pronunțate de Florița Boloș în absența persoanelor care în mod real trebuiau să aibă calitatea de părți și a probelor necesare adoptării unor soluții juste, pronunțând astfel hotărâri contrare legii prin care anumite persoane din cercul său de cunoștințe/sau indicați de aceștia, au dobândit dreptul de proprietate de care în alte împrejurări nu ar fi beneficiat.

„Aceste aspecte ar fi trebuit să conducă (pe cale de excepție) la anularea acțiunilor (pentru netimbrare) și la declinarea cauzelor la instanța competentă teritorial, respectiv Judecătoria Chișineu – Criș“, se arată într-o informare a DNA.

Unul dintre beneficiarii acestor drepturi de proprietate este Petre Georgiu Petre (12 parcele), care în aprilie/mai 2012 a și depus sentințele respective pentru întreprinderea formalităților de intabulare.

„Concret, inculpata Boloș Florița a reținut în cuprinsul sentințelor în mod nereal faptul că acțiunile sunt timbrate legal, că pârâții și reclamanții din cauze au calitate procesuală pasivă, respectiv activă și că pârâții au avut în patrimoniul acestora la data încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare dreptul de proprietate cu privire la parcelele de teren menționate în acestea și în cererile de chemare în judecată.
Mai mult, înaintea pronunțării hotărârilor judecătorești, se înregistrau cereri în numele părților privind renunțarea la calea de atac (acestea fiind întocmite de persoane din anturajul magistratului judecător). După pronunțarea hotărârilor judecătorești, pentru ca acestea să rămână definitive și irevocabile, se constata în mod nereal că părțile au renunțat la căile de atac“, se mai menționează în comunicatul de presă remis, joi, de DNA.

Astfel, se înlătura orice posibilitate ca o instanță superioară să cenzureze hotărârile în condițiile în care nu erau citate ca părți și persoanele care erau titularii reali ai dreptului de proprietate asupra parcelor de teren, care făceau obiectul judecății menționați în titlurile de proprietate.

„Prin această conduită s-a cauzat un prejudiciu total de 41.089,03 lei, primăriilor pe raza cărora se aflau terenurile respective, prin faptul că nu s-au încasat la bugetele locale sumele corespunzătoare taxelor aferente, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit suplimentar pentru persoanele beneficiare ale drepturilor de proprietate constituite din dobândirea injustă a acestora“, susțin procurorii anticorupție.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Timișoara.

La data de 5 iulie 2013, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată a Floriței Boloș pentru săvârșirea unor infracțiuni similare. În cauza respectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție a condamnat-o pe Florița Boloș, prin decizia penală nr. 78 din 9 aprilie 2014, la o pedeapsă de 4 ani de închisoare.

CITITI SI: Judecătoarea Florița Boloș, condamnată la 4 ani de închisoare

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare