Florin Tripa: Proiectul “3 pentru Arad” a ajuns în zona ridicolului public

Publicat de actualitati-arad in 21 Apr, 2016 | Parerea ta

Florin Tripa-21 aprilieFlorin Tripa, preşedintele interimar al organizaţiei municipale PSD Arad se miră de lipsa de consistenţă şi echilibru a demersurilor iniţiate de primarul municipiului în cadrul programului „căpuşă” intitulat pretenţios „3 pentru Arad”.

„Faptul că primarul şi-a pierdut complet simţul măsurii şi că în curând se va compara cu voievozii şi marii oameni de Stat din istorie nu mai miră pe nimeni.

Săptămânal distribuie în presă statistici umflate cu pompa de un ridicol extrem chiar şi pentru cei care nu sunt de specialitate.

Retorica discursului său politic şi administrativ depăşeşte limita oricărei imaginaţii şi este greu de crezut că poate produce altă reacţie publică decât amuzament.

Ultima găselniţă a edilului cosmopolit este de a include în proiectul „3 pentru Arad” proiecte ale unor persoane de peste hotare, cum ar fi trio-ul de studenţi italieni şi acea doamnă din Scoţia care a avut o strânsă legătură cu eșecul numit Arad Capitală Europeană a Culturii 2021.

Gheorghe Falcă s-a gândit că este frumos să-i recompenseze cu un loc potenţial pe lista de consilieri municipali pe colaboratorii de la Arad 2021, cacialma pre-electorală care încă ustură urât în memoria arădeanului.

Mai mult doamna în cauză îi cânta în strună primarului şi pe linia cazării refugiaţilor pe care cu generozitate se oferea să-i aducă la Arad ca un veritabil lider regional şi naţional ce este.

Proiectul „3 pentru Arad” a fost un eşec total, un travesti imoral, aspect demonstrat încă din 2012 când a încercat să prezinte clientela de partid şi membrii cu carnet în regulă ca exponenţi ai societăţii civile.A sosit din nou ziua recompensei pentru gurile flămânde din jurul roiului portocaliu?

Cum nu este din Arad sau măcar din zonă, Falcă nu are cum să cunoască bunul simţ proverbial al arădenilor şi nici capacitatea lor de a-i taxa pe impostori”, spune Florin Tripa, preşedintele interimar al organizaţiei municipale PSD Arad.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare