Florin Tripa: „PNL Arad continuă experimentele administrative în dauna arădenilor“

Publicat de actualitati-arad in 06 Oct, 2016 | Parerea ta

florin-tripa-6-octombrie-2016PNL Arad recunoaşte tacit eşecul major şi politica deficitară practicată în ceea ce priveşte administrarea Aeroportului Arad, este de părere consilierul judeţean PSD Florin Tripa.

Social-democratul crede că argumentaţia sa este întărită de recentele declaraţii ale vicepreşedintelui CJA, doamna Claudia Boghicevici, referitoare la demersurile de plasare a aerogării în  subordinea Ministerului Transporturilor.

„Discursul dublu, incapacitatea de asumare a unui fiasco şi graba de a se spăla politic şi administrativ pe mâini de un dezastru, acestea sunt elementele ce caracterizează acţiunile PNL Arad în aceste zile.

Împachetarea mesajului într-o formă ce s-ar putea vinde electoral, nu îi exonerează de vina de a fi adus aeroportul Arad în faliment şi nici de faptul că au vândut arădenilor gogoşi, în timpul în care le cheltuiau banii cu nesăbuinţă pentru simple exerciţii de imagine.

Actul administrativ, asumarea lui din punct de vedere politic nu este un simplu joc şi cu atât mai puţin un experiment făcut pe bani publici. Prin investiţiile uriaşe inutile, minciunile publice şi menţinerea unui sistem clientelar parazit, liberalo-Pdl-iştii au demonstrat încă o dată că nu sunt capabili să gestioneze problemele judeţului şi că nu au soluţii sau strategii.

După aeroport vor dori probabil să procedeze în mod identic cu Compania de Apă şi Zona Liberă Curtici, instituţii pe care vor încerca să le plaseze din aceeaşi neputinţă şi laşitate sub umbrela Timişoarei.

Dincolo de jocul lamentabil şi contrar intereselor comunităţii adresez o întrebare legitimă conducerii CJA şi anume în baza cărui mandat îşi permite să antameze negocieri sau chiar studii pentru dislocarea administrativă a Aeroportului Arad.

Senatorul PSD Mihai Fifor a explicat clar în calitate de fost preşedinte al Comisiei pentru transporturi din Senat cum stau de fapt lucrurile cu Masterplanul General de Transport al României. Acesta nu este un vehicul politic, nu e al PSD sau al PNL sau al mai ştiu eu cui, ci al României.

Poveştile pe care PNL Arad încearcă să le servească acum arădenilor, inclusiv negocierile cu miniştrii Guvernului tehnocrat nu sunt altceva decât noi tentative de decepţie şi nu relevă decât incapacitea lor de a promova o linie administrativă coerentă şi responsabilă în faţa cetăţenilor.Şi când te gândeşti că peste două luni acesti oameni vor veni să ceară votul electoratului, întemeindu-şi discursul pe gogoşi”, afirmă secretarul executiv al PSD Arad Florin Tripa.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare