Florin Tripa: „Drumul Curtici – Sântana este oglinda administrației județene“

Publicat de actualitati-arad in 29 Mar, 2017 | Parerea ta

Drumurile județului Arad reprezintă un adevărat pericol pentru arădeni, care zi de zi sunt supuși unor adevărate aventuri, pentru a ajunge teferi la destinație.

Un astfel de drum este și Curtici – Sântana, pentru care Consiliul Județean Arad a cheltuit milioane de lei, dar care arată de parcă n-a fost reabilitat de zeci de ani.

„Drumul Curtici – Sântana este oglinda administrației județene condusă de PDL-PNL, în ultimii 20 de ani. Un drum în care s-au investit aproape 5 milioane de lei din fonduri europene, pe programul PHARE CBC/INTERREG III A România-Ungaria, în urmă cu șapte ani, arată de parcă n-ar mai fi fost reabilitat de la Revoluție și până în prezent.

La tot pasul întâlnim gropi, sunt porțiuni unde o bandă este necirculabilă, iar drumul reprezintă un pericol pentru șoferii arădeni, mai ales pe timp de noapte.

Avem de-a face cu o nouă lucrare de mântuială plătită de administrația condusă de PDL-PNL, o investiție realizată cu firme de casă, care acum fug de răspundere.

Am fi curioși să aflăm ce măsuri a luat Consiliul Județean Arad împotriva firmelor care au realizat această lucrare, câți ani a fost garanția la acest drum și de ce nu s-au făcut demersuri  din timp, fiindcă gropile nu sunt de ieri de azi, pentru ca porțiunile afectate să fie reparate.

În loc să aloce 8 miliarde de lei vechi pentru un studiu, cei de la CJA ar face bine să repare acest drum, pe care circulă zilnic mii de arădeni.

Astfel de drumuri ar trebui să reprezinte o prioritate pentru Consiliul județean și nu spectacolele câmpenești, studiile și proiectele fără finalitate sau parcarea de patru miliarde de lei vechi, de lângă lacul Ghioroc“, declară deputatul PSD Florin Tripa.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de Presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare