Florin Tripa: „Din activitatea președintelui CJ Arad au rămas doar vorbele“

Publicat de actualitati-arad in 02 Mar, 2017 | Parerea ta

În primele 9 luni de mandat, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, s-a remarcat doar prin războaiele politice pe care le duce cu parlamentarii PSD, consilierii județeni din opoziție, cu guvernul, cu diverși miniștri și mai puțin prin fapte.

Până acum, din activitatea președintelui CJA au rămas doar vorbele și niciun proiect concret pentru județul Arad.

„Domnul Cionca a fost trimis de arădeni în Consiliul județean pentru a face administrație, nu politică. Din păcate, observăm că la capitolul administrație, cei de la PNL sunt la pământ de 12 ani.

Nu au nicio viziune asupra modului în care trebuie rezolvate problemele județului, astfel că în fiecare zi caută subiecte pentru a ataca opoziția, pentru a distrage atenția de la dezastrul din spitale, de la drumurile județene de pământ, de la lucrările de proastă calitate, cum e asfaltarea drumului Arad – Șiria pe ploaie.

Președintele CJA se supără că am îndrăznit să-i spunem să nu mai stea toată ziua cu mâna întinsă, așteptând să vină guvernul să rezolve problemele din județul Arad, care sunt atribuțiile CJA. De ce vă supără adevărul, domnule Cionca?

În 9 luni de zile nu ați reușit să atrageți un euro din fonduri europene. Ba mai mult, ați continuat tradiția liberală, iar dacă în 2015 fosta conducere CJA a pierdut fondurile europene pentru Ambulatoriu, în 2016 dumneavoastră ați pierdut banii pentru cetățile Șiria și Șoimoș.

În 9 luni de zile, nu ați rezolvat nici 1 la sută din problema drumurilor județene, așteptând să vină guvernul să vă dea bani, spitalele arată mai rău ca niciodată, iar dumneavoastră aveți ca singură soluție tot guvernul, pentru reabilitarea clădirii Muzeului, Ministerul Dezvoltării trebuie să dea bani, problema Aeroportului, s-o rezolve Ministerul Transporturilor.

Mă întreb, domnule președinte, care mai este rolul dumneavoastră în administrația județului? Doar să vă luați salariul de președinte și să împărțiți banii care vin de la Guvern? Pentru asta ajunge și un contabil.

Domnule Cionca, lăsați politica deoparte și apucați-vă de muncă! Arădenii așteaptă rezultate din partea administrației PNL, nu scuze, nu vinovați pentru nereușitele dumneavoastră“, spune deputatul PSD Florin Tripa.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de Presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare