Florin Tripa: Aradul a primit peste 644 de milioane de lei de la Guvern pentru investiții

Publicat de actualitati-arad in 19 Jul, 2017 | Parerea ta

Ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a semnat astăzi ordinul de finanțare pentru mai multe obiective de investiții din județul Arad.

Trei drumuri județene și spitalul de Oncologie sunt printre principalele obiective ce au primit fonduri de la Guvernul României prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Deputatul PSD Arad Florin Tripa spune că eforturile parlamentarilor social-democrați nu au rămas fără răspuns și că peste 120 de obiective de investiții din județul Arad au primit primit bani.

„Mă bucură faptul că peste 120 de proiecte ale administrațiilor din județul nostru primesc aceste fonduri. De la preluarea mandatului, după alegerile din 11 decembrie, atât eu, cât și ceilalți colegi parlamentari ai PSD Arad am discutat cu primarii din județ despre proiectele pe care doresc să le acceseze pe PNDL, iar în urma demersurilor noastre zeci de comune și orașe au primit fonduri, indiferent de culoarea politică a primarilor.

Am tot auzit acuze, venite dinspre liberali, în care eram criticați pentru că nu facem lobby pentru județul Arad. Am făcut, iar decizia de astăzi vine să confirme acest lucru.

Vor fi trei drumuri județene care vor fi modernizate: Nădab-Seleuș, Sânmartin-Olari-Caporal Alexa și Bârsa-Moneasa-limită cu județul Bihor. Acest ultim obiectiv arată intereseul Guvernului României pentru stațiunea Moneasa, stațiune uitată de conducerea liberală a Consiliului Județean Arad.

De asemenea, nu mai puțin de 17 milioane de lei au fost alocați pentru Secția de Oncologie a Spitalului Județean Arad. Vreau să reamintesc faptul că Guvernul României a alocat, în luna mai a acestui an, alte 155 de milioane de lei pentru mai multe drumuri din județul Arad.

Am fost acuzați, de către Gheorghe Falcă, Iustin Cionca și PNL că nu aducem bani pentru proiectele Aradului. Sumele de 644 de milioane și 155 de milioane primite de județul Arad arată demagogia liberalilor.

Așteptăm un gest de bun simț din partea lui Gheorghe Falcă și Iustin Cionca prin care să recunoască meritele reprezentanților PSD și sper să nu mai auzim minciuni cum că nu sprijinim dezvoltarea Araduluiʺ, a spus deputatul PSD Florin Tripa”.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de Presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare