Florin Farcașiu: „PSD a blocat dezvoltarea comunei Târnova“

Publicat de actualitati-arad in 11 Oct, 2016 | Parerea ta

simona-stan-si-florin-farcasiuÎn comuna Târnova din județul Arad, primarul Florin Farcașiu și consilierul județean Simona Stan spun că proiectele de investiții pentru dezvoltarea comunei s-au realizat în ciuda eforturilor PSD-ului de le bloca.

„Știm cu toții că educația este cel mai bun program anti-sărăcie, că investițiile în viitorul copiilor sunt printre cele mai importante, de aceea Partidul Național Liberal continuă să implemeteze proiecte care să le asigure elevilor cele mai bune condiții pentru desfășurarea studiilor.

Nu la fel se observă din acțiunile PSD-ului care din rea-voință au blocat ani de zile proiectul de construcție a noii școli din satul Agrișul Mare din comuna Târnova, care are cei mai mulți copii pe cap de locuitor din județul Arad. Clădirea școlii în care își defășoară activitatea în acest moment cei 320 de copii este neîncăpătoare, iar condițiile sunt mai puțin decât ideale.

În 2008 conducerea comunei a depus printr-un program național proiectul de construție pentru o școală nouă, înițiativă care a fost blocată mai târziu de Victor Ponta, în calitatea de premier și Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale de la acea vreme”, spune Simona Stan.

Proiectul pentru construția noii școli din Agrișul Mare a fost depus anul acesta la Ministerul Dezvoltării Regionale de către primarul Farcașiu, în vederea finanțării. Costul proiectului este de 1 800 000 ron, urmând a fi finalizat în termen de 48 de luni de la semnarea contractului de finanțare care va avea loc până în decembrie 2016. Suprafața școlii este de 400 mp, aceasta incluzând 4 săli de curs, cancelarie, 2 grupuri sanitare, magazii și facilități la standarde europene.

„Mă bucură reușita primarului Farcașiu, care în ciuda eforturilor PSD-ului de a bloca dezvoltarea comunei și a face un deserviciu copiilor din acea zona, a muncit cu success pentru a le oferii elevilor toate motivele pentru a-și continua studiile gimnaziale”, a conchis consilierul județean Simona Stan.

Primarul Farcașiu spune că PSD-ul a blocat accesul comunei Târnova la fondurile guvernamentale, acest fapt afectând întreaga dezvoltare a localității pe care o conduce.

„Am întâmpinat probleme din partea Guvernului PSD, nu doar la realizarea proiectului școlii din Agrișul Mare, ci și în ceea ce privește finalizarea ultimului drum comunal pe care îl avem neasfaltat. Am depus proiectul la Ministerul Dezvoltării Regionale pentru realizarea drumului DC67 Târnova-Agrișul Mare, care are 4,5 km, însă pentru semnarea contractului de finanțare am fost dependenți de o hotărâre a consiliului local pe care nu am avut-o.

Guvernul PSD nu a respectat legea, care spune că în termen de 90 de zile de la dizolvarea consiliului local, trebuie organizate alegeri, astfel că a trebui să așteptăm până în iulie 2016 pentru semnarea contractului de finanțare.

Joi, 13 octombrie este licitația proiectului, acesta urmând a fi finalizat în termen de 6 luni de la desemnarea câstigătorului. Lucrurile puteau fi făcute bine, la timp dacă PSD-ul ar fi respectat legea și nu ar fi acționat împotriva intereselor târnovenilor”, a încheiat primarul Farcașiu.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Departamentul de Comunicare al PNL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
bioportal.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare