Flavius Măduţa: Medicii şi asistentele au salarii mai mari cu 25%

Publicat de actualitati-arad in 02 Oct, 2015 | Parerea ta

comunicat presaSalariile cadrelor medicale au crescut cu 25% începând de joi, 1 octombrie. De această majorare beneficiază peste 200.000 de angajaţi din sistemul sanitar.

Decizia a fost luată încă din luna august, când Guvernul a aprobat majorările salariale, majorarea unor sporuri şi facilităţi pentru medicii rezidenţi.

„Fiecare guvernare a stabilit declarativ că sănătatea şi educaţia sunt priorităţi naţionale. Acum, s-a trecut de la vorbe la fapte. Cei care lucrează în sănătate beneficiază de o majorare importantă a salariilor. Era nevoie să se intervină în acest sens, pentru că nu putem avea un sistem sanitar performant fără profesionişti care să câştige decent.

Era nevoie de măsuri urgente pentru a stopa exodul medicilor în străinătate, în special a celor tineri, aflaţi la început de drum în profesie. Chiar dacă statistic majorarea salarială este mare şi efortul bugetar este pe măsură, trebuie să fim conştienţi că ceea ce le putem oferi astăzi medicilor rămâne extrem de puţin faţă de salariile din occident.

Cred că în perioada următoare, România trebuie să continue eforturile pentru a menţine profesioniştii din sănătate în ţară, prin salarii decente dar şi prin condiţii de muncă decente. În ceea ce priveşte educaţia, profesorii au beneficiat de un program mai puţin spectaculos de majorări salariale în mai multe etape. Sunt convins că anul viitor, când vom vota legea salarizării în sistemul bugetar, cei din educaţie vor fi principalii beneficiari ai reaşezării grilelor de salarizare.

Consider că o societate mai bună în viitor se bazează pe educaţie şi sănătate, iar Guvernul trebuie să investească în resursele umane şi în infrastructura din aceste domenii”, a spus deputatul PSD Flavius Măduţa.

Informaţie suplimentară:

Ordonanţa prevede majorarea cu 25% a cuantumului sporurilor pentru condiţii de muncă, al sporului de ture, al sporului de noapte, al tarifului orar pentru orele de gardă şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul brut lunar, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

De aceste creşteri salariale va beneficia personalul din unităţile sanitare publice cu şi fără paturi, centrele de diagnostic şi tratament, centrele medicale, centrele de sănătate, centrele de sănătate multifuncţionale, unităţile specializate de urgenţă şi transport sanitar publice, inclusiv unităţile sanitare aflate în subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, personalul din cabinetele medicale organizate la nivelul unităţilor penitenciare, personalul din reţeaua de medicină şcolară, asistenţă medicală comunitară, precum şi alte unităţi sanitare şi medico-sociale publice aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii.

De asemenea, beneficiază de aceste creşteri salariale şi personalul din Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi din serviciile de expertiză medicale aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii, dar şi personalul medical din cabinetele medicale şi de medicină dentară al MApN, MAI, SRI, din cabinetele medicale şcolare, din centrele de asistenţă medicală comunitară şi din centrele medico-sociale publice.

Plafonul stabilit pentru salariul lunar brut/solda lunară brută lunară în funcţie de care se acordă bursa de rezidenţiat se majorează cu 25%, de la 3.100 lei la 3.875 lei. Această modificare va conserva dreptul medicilor rezidenţi de a beneficia şi după majorarea salarială decisă de bursa de rezidenţiat în cuantum lunar de 670 de lei.

Ordonanţa mai prevede ca medicii rezidenţi să fie incluşi în categoria tinerilor specialişti din sănătate care pot beneficia de închirierea unei locuinţe ANL.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de presă PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare