Ziarul electronic al arădenilor

Finanțările Primăriei pentru competiții sportive

maratonPrimăria din Arad va sprijini financiar, anul acesta, mai multe acțiuni sportive, banii necesari fiind alocați în bugetul general de venituri şi cheltuieli al municipiului pentru 2015

Astfel, în calendarul manifestărilor cultural-artistice şi sportive se regăsește Supermaratonul „Bekescsaba – Arad – Bekescsaba”, ajuns anul acesta la a XVIII-a ediție, va beneficia de o susţinere financiară în valoare de 80.000 lei. Supermaratonul se va desfăşura în luna mai.

De asemenea, Maratonul, Semimaratonul şi Crosul Aradului, competiţii sportive la care au fost, anul trecut, peste 1.000 de participanţi, vor fi organizate şi în acest an în luna iunie, iar sprijinul financiar Primăriei este de 50.000 lei.

Totodată, pe lista competiţiilor sportive care vor beneficia de finanţare în acest an se află Cupa Aradului la Ciclism, manifestare pentru care s-au alocat 80.000 lei şi care a fost programată să se desfăşoare în luna mai.

Conform organizatorilor, prin organizarea acestui eveniment se doreşte, pe lângă încurajarea practicării sportului în aer liber, şi recrutarea de tineri pentru secţiile de ciclism ale cluburilor sportive.

Tot în luna mai au fost programate să se desfăşoare competiţia „Aradul în mişcare – pentru un stil de viaţă sănătos”, care va primi o finanţare de 20.000 de lei.

Cupa Aradului la înot, competiţie programată pentru luna noiembrie, va primi o finanţare de 10.000 lei.

Cupa CSM la haltere se regăseşte în calendarul acţiunilor sportive cu o finanţare de 25.000 de lei, iar pentru un turneu de tenis ATP va fi alocată suma cu 90.000 lei.

Turneul, dotat cu premii în bani, face parte din circuitul Romanian Tennis Series, alături de turneele Braşov Challenger şi BCR Open Romania.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *