Finanțare guvernamentală. La Lipova se construiește un spital

Publicat de actualitati-arad in 06 Oct, 2017 | Parerea ta

În orașul arădean Lipova a început construcția unui spital, cu finanțare guvernamentală, acesta urmând să fie dat în folosință peste 2 ani.

Anunțul a fost făcut de deputatul Dorel Căprar, care a menționat că valoarea finanțării guvernamentale este de 5 milioane de euro.

„După ce în 2016 s-a realizat proiectarea, acum au început efectiv lucrările la viitorul spital, care va deservi 60.000 de cetățeni de pe Valea Mureșului, acesta urmând a fi dat în folosință peste doi ani“, a declarat Dorel Căprar.

Parlamentarul a mai afirmat că, în aceste zile, au demarat lucrările la noul spital, care va deservi 60.000 de cetățeni, de pe toată Valea Mureșului, proiectul fiind realizat cu sprijinul Companiei Naționale de Investiții.

„Noul spital va avea secții de chirurgie, matern, pediatrie, reanimare etc., extrem de importante pentru pacienții de pe Valea Mureșului, care până acum erau nevoiți să se deplaseze la Arad, atunci când aveau probleme de sănătate. Foarte important, noul spital va avea și un centru de primire urgențe, care sunt convins că va salva multe vieți. Este binecunoscut numărul mare de accidente ce au loc pe Valea Mureșului. Prin construcția acestui spital, victimele accidentelor vor avea o șansă în plus, beneficiind de intervenții mult mai rapide față de cele realizate în prezent, când răniții trebuie transportați la Arad“, a mai spus deputatul arădean.

Dorel Căprar a mai menționat că, pe lângă cele 5 milioane alocate prin CNI noului spital din Lipova, Ministerul Dezvoltării finanțează alte două proiecte în județul Arad.

„Este vorba despre Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, pentru care s-au alocat 17.008.200 lei, și despre construirea unui nou Spital de Psihiatrie, la Căpâlnaș, în valoare de 26.992.839 lei, ambele investiții fiind finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală“, a precizat deputatul Dorel Căprar.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare