Filme premiate la marile festivaluri, la cinematograful Arta

Publicat de actualitati-arad in 02 May, 2017 | Parerea ta

Seria de proiecții de filme românești va continua la cinematograful Arta, în luna mai, când sunt programate mai multe producții premiate la marile festivaluri, dar și o premieră pe țară.

Proiecțiile fac parte dintr-un program inițiat de Centrul Municipal de Cultură Arad în colaborare cu Asociația CitiZenit, care are ca scop, pe termen lung, revitalizarea cinematografelor din municipiul Arad.

Cinematograful Arta, 5 mai 2017, ora 19.00 – „Vara s-a sfârșit“

În 5 mai, arădenii vor putea urmări filmul „Vara s-a sfârşit“, cel de-al treilea lungmetraj al tânărului regizor Radu Potcoavă, care va avea premiera pe marile ecrane din ţară în această lună.

Regizorul Radu Potcoavă va fi prezent la Arad şi va participa la discuții cu spectatorii după proiecţia filmului.

Acțiunea filmului se desfășoară pe fondul eclipsei totale de Soare ce a avut loc în anul 1999 și surprinde începutul prieteniei dintre Mircea și Alex, doi puști ce-și petrec vacanța de vară la Cernavodă, pe malul Dunării.

Pe măsură ce legătura dintre cei doi devine din ce în ce mai strânsă, Mircea (Nicholas Bohor) acceptă să-l ajute pe Alex (Dan Hurduc) să-și șantajeze tatăl absent înscenându-și răpirea, fără să-și dea seama de consecințele pe care jocul lor le-ar putea avea.

Regia: Radu Potcoavă

Cu: Nicholas Bohor, Dan Hurduc, Ofelia Popii, Șerban Pavlu, Valentin Popescu, Virginia Rogin, Crina Tofan, Mihai Albu, Dorian Boguță, Cristina Mihăilescu
Durata: 105 minute

Rating: Acordul părinţilor pentru copii sub 12 ani.

Cinematograful Arta – 11 mai 2017, ora 19.00 – „Julieta“

În 11 mai, este programată proiecția filmului „Julieta“, în regia lui Pedro Almodóvar, care a fost propunerea Spaniei la premiile Oscar din 2017 (și al cincilea film al lui regizorului spaniol nominalizat la Oscar, una dintre propunerile sale fiind și câștigătoare: Todo sobre mi madre).

Inspirat de trilogia scriitoarei Alice Munro, Runaway (2004), Pedro Almodovar a achiziționat din 2009 drepturile de ecranizare.

Julieta trăiește în Madrid și tocmai și-a pierdut soțul. Fiica sa a împlinit 18 ani și a decis să plece de-acasă fără nicio explicație. Julieta face tot posibilul să o găsească însă singurul lucru pe care îl află este cât de puțin își cunoștea fiica.

Regia: Pedro Almodóvar

Cu Emma Suárez, Adriana Ugarte, Rossy de Palma, Inma Cuesta

Durata: 99 minute

Rating: Acordul părinţilor pentru copii sub 12 ani.

Cinematograful Arta – 15-21 mai – Festivalul  „KINOdiseea“

În perioada 15-21 mai, va avea loc Festivalul internațional de film pentru copii „Kinodiseea“, când spectatorii vor putea să vadă 14 filme premiate la edițiile trecute KINOdiseea, dar și ecranizări clasice.

Printre filmele din selecție se numără „Ponyo“, capodopera lui Hayao Miyazaki, câștigătoare a Celui mai bun film la KINOdiseea 2012 și a Leului de Aur la Festivalul de la Veneția.

Mai multe detalii despre programul festivalului, recomandări de vârstă și tipul proiecțiilor (subtitrate sau dublate live) se pot găsi pe site-ul http://www.kinodiseea.ro/.

Cinematograful Arta – 26 mai 2017, ora 19.00 – „Ana, mon amour“

Filmul „Ana, mon Amour”, regizat de Călin Peter Netzer, care a primit Ursul de Argint la cea de-a 67-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin pentru pentru cel mai bun montaj este ultima proiecție din această lună la cinematograful Arta.

Proiecția a fost programată pentru data de 26 mai și va fi urmată de o discuție cu actrița Diana Cavalioti.

„Ana, mon amour“ este analiza unei poveşti de dragoste, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu.
Toma şi Ana se cunosc în facultate, se apropie rapid şi încep o relaţie de iubire care devine în scurt timp o luptă contra tuturor.

Din cauza unor probleme din copilărie, Ana are frecvent atacuri de panică, iar Toma îşi asumă rolul de protector necondiţionat.

Deşi pare să deţină controlul asupra relaţiei, ani mai târziu el se trezeşte gravitând în jurul unei femei pe care nu o poate înţelege, forţându-se până la limită în încercarea de a o salva.

Scenariul este semnat de Călin Peter Netzer, Cezar Paul Bădescu şi Iulia Lumânare şi a fost inspirat de romanul „Luminiţa, mon amour“ scris de Cezar Paul Bădescu.

Regia: Călin Peter Netzer

Cu: Mircea Postelnicu, Diana Cavalioti

Durata: 125 minute

Rating: Interzis minorilor sub 18 ani.

Intrarea va fi liberă la toate proiecțiile.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Centrul Municipal de Cultură Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
armonianaturii.ro/

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare