Filiala Arad a primit vizita conducerii centrale a USR

Publicat de actualitati-arad in 01 Nov, 2017 | Parerea ta

O delegație compusă din 6 parlamentari însoțiți de membri ai conducerii centrale a USR a făcut o vizită organizației arădene a Uniunii Salvați România.

Din delegație a făcut parte și președintele partidului, deputatul de Sibiu, Dan Barna.

Acțiunea face parte din turneul de susținere a candidaților Uniunii, implicați în cursa electorală ocazionată de organizarea de alegeri locale parțiale în localitățile unde foștii edili și-au pierdut mandatul.

Din Arad, delegația se va deplasa la Bocsig, pentru a-l sprijini pe Teodor Miclăuș, candidatul USR la primăria din localitate. Ulterior, caravana își va continua drumul spre municipiul Deva, unde USR este de asemenea implicat în cursa pentru primărie.

Cu ocazia acestei întâlniri, organizația locală a USR Arad a prezentat oaspeților propriul program și obiective, dintre acestea evidențiindu-se câștigarea fotoliului de primar al municipiului la alegerile din 2020, obținerea unui număr de 6 până la 8 consilieri locali municipali, precum și a unui număr semnificativ de consilieri județeni.

Vom atinge aceste obiective printr-o activitate susținută, bazată pe deschidere față de cetățeni, pe cooptarea lor în elaborarea unui program propriu de guvernare locală, precum și printr-o supraveghere riguroasă a activității administrației locale actuale, pentru a o constrânge să activeze în conformitate cu legile existente.

Dan Barna, președinte USR: „Organizația locală a USR Arad este prima pe care o vizitez din postura de președinte al Uniunii Salvați România. Sunt bucuros de reîntâlnirea cu colegii de la Arad, pentru că USR are aici o filială foarte puternică și dinamică.

Cunoscându-le activitatea, sunt convins că vor reuși să își îndeplinească obiectivele și în 2020 vor oferi arădenilor o administrație locală pentru care transparența, integritatea și competența sunt regulile de bază”.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de USR Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare