Ziarul electronic al arădenilor

Fifor: Lucrările la pasajele de pe centură, reluate foarte curând

Mihai Fifor - PSD AradLucrările la cele două pasaje rutiere aflate în construcție pe centura municipiului Arad vor fi reluate „foarte curând“, susține senatorul PSD Mihai Fifor.

Într-un comunicat de presă remis, luni, de PSD Arad, se menționează că „senatorul Mihai Fifor a avut o întâlnire cu Ministrul Transporturilor și a abordat chestiunea finanțării pasajelor și a soluțiilor posibile pentru finalizarea lucrărilor“.

„Problema finalizării lucrărilor la pasajele peste calea ferată de pe centura Aradului se află în centrul preocupărilor PSD Arad, fiind un subiect de importanță capitală pentru cetățenii Aradului. În acest sens, ministrul m-a asigurat că în acest moment se depun eforturi pentru urgentarea procedurilor de achiziţii publice prin SEAP, lucru ce va conduce imediat după aceea la continuarea lucrărilor și evident finalizarea lor.

Mai mult decât atât, domnia sa a afirmat că există un plan de acţiune pentru perioada următoare, care prioritizează investiţiile ce trebuie realizate, astfel că unul dintre pasaje, aflat într-un stadiu avansat de execuție, va fi terminat peste 5-6 luni“, a declarat Mihai Fifor.

Social-democratul a mai afirmat că „arădenii trebuie să înțeleagă că sistarea temporară a lucrărilor s-a datorat unor situaţii de natură juridică în care se află firmele care au câştigat licitaţiile la aceste lucrări“.

„Doresc să accentuez că procedura de finalizare a celor două pasaje peste liniile de cale ferată Arad-Curtici, Arad-Oradea și Arad-București constituie o prioritate atât pentru Ministerul de resort, cât și pentru parlamentarii PSD de Arad”, a mai declarat senatorul PSD.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a anunțat, săptămâna trecută, că va avea o întâlnire cu ministrul Transporturilor, tema discuției fiind finanțarea celor două pasaje rutiere.

Primarul a mai spus că speră ca lucrările la cele două pasaje rutiere se fie finalizate anul viitor.

În prezent, lucrările la cele două pasaje peste liniile de cale ferată Arad-Curtici, Arad-Oradea și Arad-București sunt oprite, ultimele termene de finalizare fiind depășite.

Lucrările la cele două pasaje au început în 2011, iar inaugurarea lor trebuia să aibă loc în august 2012, exact când Guvernul a decis să oprească finanţările din cauza restrângerilor bugetare.

Cele două șantiere ale CNADR au fost oprite în august 2012, în fază foarte avansată de execuție (80% la pasajul peste tronsoanele de cale ferată Arad-Oradea, respectiv Arad-Curtici, și 65% la pasajul peste calea ferată Arad-Bucureşti).

Valoarea investiţiilor este de 13 milioane de euro.

CITITI SI: Pasajele de pe centură, în atenția ministrului Transporturilor

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.