Ziarul electronic al arădenilor

Fetiță ascunsă sub o haină, depistată la frontieră

frontieraPoliţiştii de frontieră arădeni au descoperit o fetiţă, în vârstă de 5 ani, care a fost ascunsă de mama ei în spatele scaunului şoferului, sub o geacă, cu intenţia de a fi trecută ilegal frontiera româno-maghiară, deoarece nu deţinea documente legale.

Fetița a fost găsită când la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak s-a prezentat, pentru a ieşi din ţară, Doru D., de 44 ani, din Bucureşti, care conducea un autoturism Opel, înmatriculat în România.

În autoturism mai călătorea, ca pasager, Ioana D., în vârstă de 26 de ani, cu domiciliul pe raza municipiului Bucureşti.

„Cu ocazia controlului autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunsă în spatele scaunului şoferului, acoperită cu o geacă, o minoră în vârstă de 5 ani. Poliţiştii de frontieră au demarat cercetările, ocazie cu care, mama minorei, Ioana D., a precizat că a recurs la această metodă deoarece nu deţine documente de călătorie valabile pentru copil şi dorea să ajungă cu aceasta în Italia“, se arată într-un comunicat de presă remis de Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

Poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru şofer şi mamă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale care se impun.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *