Festivalul Vinului 2017. PROGRAM

Publicat de actualitati-arad in 01 Nov, 2017 | Parerea ta

Ediția din acest an a Festivalului Vinului de la Arad se va desfășura în perioada 3 – 5 noiembrie, iar în program sunt cuprinse și spectacole cu muzică de petrecere, muzică lăutărească și muzică ușoară, printre invitați fiind Fanfara 10 Prăjini, Pro Consul și Cargo.

Festivalul Vinului 2017 se va desfășura în Parcul „Mihai Eminescu“, în spatele Palatului Administrativ, organizatori fiind Primăria Municipiului și Centrul Municipal de Cultură.

Organizatorii evenimentului au confirmat prezența producătorilor Elite Wine (Șiria), Enoris (Arad), Cramele Miniș (Arad), Wine Reprezentative (Miniș), Kaiser Wein (Pâncota), Podgoria Diosig (Bihor), care vor oferi pentru degustare și vânzare vinuri albe și roșii, dar și must.

Pe lângă vinuri, participanții la festival vor mai găsi și produse tradiționale din județul Arad, precum și cele specifice evenimentului.

În cele trei zile ale festivalului vor fi organizate spectacole cu muzică de petrecere, muzică lăutărească și muzică ușoară, invitați fiind Emi Drăgoi și taraful, Fanfara 10 Prăjini, Pro Consul și Cargo.

Programul spectacolelor:

Vineri, 3 noiembrie

17.00 – 18.00 – Recital Fanfara „Harmony Vest“

18.00 – 19.00 – Recital Lavinia Răducanu&Rromak

19.00 – 20.00  – Fanfara 10 Prăjini

20.00 – 21.00 – Ansamblul Rapsodia

21.00 – 22.00 – Emi Drăgoi și taraful

Sâmbătă, 4 noiembrie

18.00 – 18.30 – Nova Band

18.30 – 19.00 Party Mix Band

19.05 – 19.35 – Sly Style

19.40 – 20.40 – Mario and The Teachers

20.45 – 21.45 – Proconsul

Duminică, 5 noiembrie

17.00 – 17.45 – Fantazia

17.50 – 18.20 –  Unity of Opposites

18.25 – 19.00 – Fly-B-Ton

19.05 – 19.55 – On the Edge

20.00 – 21.00 – Cargo

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare