Festivalul Internațional de Povești „Magia Cuvântului”. PROGRAM

Publicat de actualitati-arad in 18 Oct, 2017 | Parerea ta

În perioada 26 – 30 octombrie 2017, în mai multe locații din Arad și județ se va derula cea de a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Povești „Magia Cuvântului”, un proiect ce reunește Asociația „Magia Cuvântului”, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad și Școala Primară „Sfântul Ierharh Nicolae” Arad.

Festivalul, care a debutat în anul 2012, include spectacole de povești pentru copii, dar și pentru publicul larg, ateliere despre arta povestirii pentru voluntari, cadre didactice și bibliotecari.

Anul trecut „Magia Cuvântului” a avut invitați speciali, povestitori din Hawaii, Anglia, Franța și Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate în Arad și în căminele culturale din localitățile județului au strâns peste 2.500 de participanți.

Anul acesta, timp de aproape o săptămână, dimineața și seara vor fi susținute atât spectacole de povești în diverse locații din Arad, cât și ateliere de introducere în arta povestirii pentru voluntari și cadre didactice, fiind așteptați aproximativ 100-150 de participanți/atelier.

Invitați speciali sunt povestitori profesioniști din Canada, Kenya și Hawaii, alături de marele povestitor pentru copii din România, Leon Magdan.

Va avea loc și o lansare de carte, „Parcul misterios” de Giorgiana Elena Popan, ca o completare a unei manifestări ce are ca obiectiv principal promovarea lecturii în rândul copiilor dar și a valorilor morale, prin intermediul poveștilor de înțelepciune.

PROGRAM

Joi – 26 octombrie

Tribunalul  Arad – Sala Festivă

18:00 – Spectacolul „Povești de înțelepciune și dreptate”, pentru toate vârstele

Vineri – 27 octombrie

Domeniul Lupaș – Parohia Ortodoxă „Scânteia”

10:00 – 12:00 – „Povești duhovnicești”, pentru copiii din clasele primare

14:00 – 16:00 – „Poveștile de la castel”, pentru copiii din clasele de gimnaziu

Teatrul  de  Marionete

18:30 – Lansarea cărții de povești „Parcul fermecat” de Giorgiana Elena Popan

19:00 – Spectacolul „Poveștile copilăriei”, pentru toate vârstele

Sâmbătă – 28 octombrie

Școala  „Sf. Ierarh Nicolae”, Grădiște – Arad

9:00 – 11:00 – Spectacolul „Școala cu povești”, pentru copiii din clasele primare

Biblioteca Județeană „Alexandru  D. Xenopol” – Secția „Împrumut Carte pentru  Copii”

14:30 – 16:30 – Ateliere despre „Arta povestirii” cu tineri/liceeni/profesori/învățători

Muzeul de Istorie, Arad

18:00 – 20:00 – Spectacolul „Trecutul prin poveste”, pentru toate vârstele

Duminică – 29 octombrie

Primăria  Arad, Sala Ferdinand

17:00 – 19:00 – Spectacolul „Povești la palat”, pentru toate vârstele

Luni – 30 octombrie

Căminul Cultural Vladimirescu

10.00 – 12:00 – Spectacol de povești „Acasă la bunica” în Muzeul Etnografic – „Colecția Maria Aiftincăi”, pentru copiii din clasele primare

Turnul de Apă Arad

19:00 – Spectacolul „Impro-Storytelling”, susținut de tinerii voluntari ai festivalului

20.00 – Spectacolul „Povești din turn”, pentru toate vârstele

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biblioteca Județeană „Alexandru  D. Xenopol”. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare