Festivalul Ecvestru Cupa “Sfântul Gheorghe”, ediţia a II-a. PROGRAM

Publicat de actualitati-arad in 21 Apr, 2016 | Parerea ta

4Club Sportiv Asociaţia Agroturism Club Slătioara organizează la Arad, în perioada 22-24 aprilie 2016, Festivalul Ecvestru Cupa “Sfântul Gheorghe” în colaborare cu Romsilva şi în parteneriat cu instituţia Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad.

Evenimentul are un caracter oficial şi se va desfăşura pe terenul Bazei Hipice a Depozitului de Armăsari din cadrul Direcţiei de Creştere, Exploatare şi Ameliorare a Cabalinelor.

Peste 80 de cai, aproximativ 40 de sportivi şi 15 cluburi din toată ţara vor intra în competiţie înfruntând 20 de probe propuse de organizatori. Concurenţii cu cel mai bun punctaj se vor califica la finala campionatului naţional şi vor primi premii în valoare de 21.000 de lei.

Conceptul festivalului-concurs este unul nou pentru ţara noastră, fiind organizat în concordanţă cu manifestările Jocurilor Mondiale Ecvestre şi completând strategiile federaţiei în scopul dezvoltării performanţelor sportive dar şi apropierii publicului de esenţa acestui sport. Evenimentul se adresează cu precădere copiilor, juniorilor şi cailor tineri şi se urmăreşte evaluarea după performanţe a cailor în competiţie.

În 1993 se organiza la Arad, pentru ultima dată, concursul oficial Cupa Federaţiei de Obstacole. Dacă anul trecut am redeschis tradiţia concursului ecvestru în oraşul nostru, după o pauză de 22 de ani, ediţia a -2-a a Cupei „Sfântul Gheorghe” se doreşte a fi un plus de valoare prin calitate, volum şi diversitate a acestui sport. Un element de diversitate a acestui festival îl constituie spectacolul medieval (Ordinul Cavalerilor din Mediaş) care se va desfăşura duminică, ultima zi a festivalului.

Organizatorii îşi propun ca Festivalul Ecvestru Cupa “Sfântul Gheorghe” să devină o tradiţie a Aradului şi un punct de reper pentru concursurile de la nivel european.

Ineditul din cadrul competiţiei constă în desfăşurarea probelor în cinci discipline, după cum urmează:

Atelaje: CAN 1* format 4 (maraton combinat în 2 manşe).

Concurs Complet: Derby nivel Novici / 1* (dresaj + derby).

Derbyurile vor fi dotate cu Cupa FER Juniori (Novici), Cupa FER Seniori 1*

Dresaj: copii, juniori (câte două teste).

Obstacole: Nivel F, E, D, C, „Ride & Drive”.

Voltije: Cupa FER Voltije.

Program

Vineri, 22.04.2016

11.30 Proba 1 Dresaj Copii (A) progresia FEI Preliminară

12.00 Proba 2 Dresaj Juniori (A) progresia FEI Preliminară

12.30 Proba 3 Dresaj Derby Novici progresia FEI CI* 2009

13.30 Proba 4 Obstacole cu handicap art. 238. 1.2 (h = 0,80 – 0,90 m)

15.00 Proba 5 Obstacole Nivel E art. 238.2.1 (h = 1,00 m)

16.30 Proba 6 Obstacole Nivel D art. 275.5.6 (h = 1,10 m)

18.00 Proba 7 Obstacole Nivel C art. 239 (barema C) (h = 1,20 m)

Sâmbătă, 23.04.2016

10.00 Proba 8 Dresaj Copii (B) progresia FEI Echipe

10.30 Proba 9 Dresaj Juniori (B) progresia FEI Echipe

11.00 Proba 10 Dresaj Derby Seniori 1* progresia FEI CI 1*A / 2015

12.00 Proba 11 Obstacole cu handicap art. 238. 2.1 (h = 0,80 – 0,90 m)

13.30 Proba 12 Ride & drive relay   (conuri atelaj + miniparcurs) nivel E

14.30 Proba 13 Obstacole Nivel E art. 274.5.6

16.00 Proba 14 Obstacole Nivel D art. 238.1.2

17.30 Proba 15 Proba nivel C art. 238.2.2

18.30 Proba 16 Atelaje M1

Duminică, 24.04.2016

10.30 Proba 17 Obstacole cu handicap art. 274.5.6 (h = 0,80 – 0,90 m)

11.15 Proba 18 Voltije program impus

12.00 Proba 19 Atelaje M2

13.00 Proba 20 Voltije program liber

14.00 Proba 21 Derby Novici (Pr. 3 + 21)

15.00 Proba 22 Derby Seniori 1* (Pr. 10 + 22) – TROFEUL MOKADOR

Premiere probele: 20,21, 22

16.30 Proba 23 Proba Open art. 267 (h = 1,10 m)

17.30 Proba 24 Proba Open art. 269 Acumulator (h = 1,20 m)

18.30 Spectacol medieval ( Ordinul Cavalerilor din Mediaş).

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de CCIA Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
bioportal.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare