Festivalul „Dorel Sibii”, la Săvârşin. PROGRAM

Publicat de actualitati-arad in 07 Sep, 2016 | Parerea ta

castel savarsinSâmbătă şi duminică (10 – 11 septembrie), la Săvârșin, se desfășoară cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului de literatură dedicat scriitorului Dorel Sibii.

Dorel Sibii a fost un cunoscut scriitor arădean, autor a mai multor cărţi de poezie, proză şi teatru pentru copii. După dispariţia la numai 53 de ani, un grup de scriitori membri ai Filialei Arad a Uniunii Scriitorilor din România şi colaboratori ai Revistei de Cultură „Arca” au hotărât să lanseze un Festival şi Concurs literar la Săvârşin care să-i poarte numele.

Pe parcursul celor XVII ediţii, festivalul a crescut în calitate, ajungând să depăşească interesul local, devenind unul de impact naţional.

La fiecare ediţie are loc o dezbatere pe o temă literară de mare interes şi actualitate. Participanţii susţin o lectură publică din creaţiile lor iar la final se acordă premii celor mai performanţi scriitori prezenţi la festival.

De câţiva ani, printre amfitrionii Festivalului „Dorel Sibii” de la Săvârşin se numără şi Fundaţia culturală „Principesa Margareta”, care, în prezenţa Alteţelor Lor Regale, acordă, an de an, un premiu substanţial unui scriitor consacrat participant.

Festivalul de Literatură „Dorel Sibii” se află la a XVIII a ediţie la care vor participa scriitori din Arad şi judeţele limitrofe (Timiş, Hunedoara, Bihor). Au loc dezbateri, mese rotunde, lecturi publice şi acordare de premii.

Evenimentul îşi propune stimularea şi valorificarea creaţiei literare, confruntarea de idei, contacte între scriitori şi public prin lecture publice, dezbateri pe teme literare.

PROGRAM

Sâmbătă, 10 septembrie

ora 11.00 – Castelul Regal:

Acordarea Premiilor la concursul de creaţie literară a tinerilor participanţi la Tabăra de Literatură a Tinerilor Scriitori – Căsoaia, Arad, Săvârşin – ediţia 2016.

Acordarea Premiului pentru literatură a Fundaţiei „Principesa Margareta”, ediţia 2016

ora 12.00 – Primăria Săvârşin:

Dezbatere cu tema: Poezia în grai bănăţean.

Creaţii în lectura autorilor invitaţi.

Teme de discuţie:

Folclor sau creaţie originală? Pseudoliteratură sau un curs paralel liric? Kitsch sau umor neaoş? Moare poezia în grai?

ora 15.00 – Masă festivă şi foc de tabără pe deal „la Moşu Miu”. Seară de poezie.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Centrul Cultural Judeţean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare