Femeie înjunghiată de concubin

Publicat de actualitati-arad in 28 Aug, 2015 | Parerea ta

injunghiatO femeie din Arad a fost înjunghiată de concubinul ei, în urma unor discuții contradictorii, agresorul fiind trimis în judecată.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au informat că au dispus trimiterea în judecată a lui Ioan Vărşendan, aflat în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

Conform anchetatorilor, în seara zilei de 10 august, bărbatul se afla în bucătăria concubinei lui, unde cei doi s-au certat, femeia agresându-l fizic pe concubin.

„Pe fondul consumului de alcool, a unor discuţii contradictorii dintre inculpat şi femeie, precum şi ca urmare directă a atitudinii violente a persoanei vătămate (care a intrat în încăperea în care se afla inculpatul şi l-a agresat fizic) – i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un cuţit de bucătărie în zona abdominală, cauzându-i leziuni (vindecabile în 45 zile de îngrijiri medicale) care i-au pus viaţa în pericol“, se arată într-o informare a procurorilor.

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Arad.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare