Fațadele și acoperișurile, reabilitate obligatoriu

Publicat de actualitati-arad in 26 Jun, 2013 | Parerea ta

cladire1Proprietarii imobilelor degradate din Arad vor fi obligați să refacă fațadele și acoperișurile clădirilor, în caz contrar lucrările vor fi efectuate de Primărie, care își va recupera banii de la deținătorii de imobile.

Aceste obligații vin ca urmare a apariţiei Legii nr. 146, care a intrat recent în vigoare şi modifică Legea nr.153 din 5 iulie 2011, privind măsurile de creştere a calităţii arhitectural –ambientale a clădirilor.

Astfel, cei care deţin clădiri, care prin prin nivelul de degradare a sistemului de închidere perimetrală pun în pericol sănătatea, viaţa, integritatea fizică şi siguranţa populaţiei şi afectează calitatea mediului înconjurător, a cadrului urban construit şi a spaţiilor publice urbane, sunt obligaţi ca, din proprie iniţiativă, să ia măsuri de realizare a lucrărilor de intervenţie pentru reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei clădirilor.

Autoritaţile locale trebuie să notifice deţinătorii clădirilor asupra obligaţiilor care le revin conform legii, dacă aceştia nu iau din proprie inițiativă măsuri pentru a realiza reabilitarea structural-arhitecturală.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a anunțat, miercuri, că proprietarii de imobile au obligația ca în termen de 60 de zile de la notificarea primită de la Primărie să înceapă lucrările de reabilitare. În cazul în care deținătorii de imobile degradate refuză reabilitarea, costul lucrărilor va fi suportat de Primărie, care își va recupera banii de la proprietari.

„A fost aprobată o lege care obligă deţinătorii de locuinţe să-şi reabiliteze atât faţadele, cât şi acoperişurile. Legea arată obligativitatea reabilitării, iar dacă nu se realizează această obligativitate, primăria poate interveni financiar să realizeze modernizarea clădirii şi apoi să recupereze investiţia în cinci ani, împărţind valoarea de proiectare şi execuţie în 60 de luni“, a explicat Gheorghe Falcă, acesta adăugând că în bugetul local este disponibilă suma de 3 milioane de euro, care poate fi alocată pentru reabilitarea faţadelor, în cazul în care proprietarii nu încep lucrările în termen de 60 de zile de la data la care au fost notificaţi de Primărie.

Levente Bognar, viceprimar al Aradului, a precizat că în zona protejată a municipiului au fost identificate 2.430 de clădiri, dintre care 263 sunt cu grad de degradare avansat, 337 sunt cu grad de degradare mediu, iar 687 sunt cu grad de degradare uşor. De asemenea, în aceeaşi zonă, 1.039 de clădiri sunt într-o stare bună, iar 105 au fost reabilitate în ultimii ani.

Primarul Gheorghe Falcă a spus că estimează că anul viitor, la primăvară, vor începe primele lucrări de reabilitare a clădirilor degradate.

Deţinătorii clădirilor care nu au bani pot să scape de costurile reabilitării faţadelor punând la dispoziţia unor firme private podurile clădirilor care vor fi mansardate. Astfel, firmele care vor efectua mansardarea vor vinde sau închiria apartamentele amenajate, pentru a-şi recupera investiția. Pentru realizarea mansardării, firmele vor avea obligația de a reabilitat fațadele și acoperișurile clădirilor.

Primarul susține că în Arad sunt peste 1.000 de studenți străini, care, fie ar cumpăra aceste apartamente din mansarde, fie le-ar închiria.

Falcă a anunțat miercuri că soluţiile propuse de noua legislaţie pentru reabilitarea faţadelor au fost aplicate cu succes în Munchen şi Praga.

Clădirile propuse pentru reabilitare vor fi stabilite de o comisie de specialiști, condusă de viceprimarul Levente Bognar.

Deţinătorul, persoană juridică sau asociaţie de proprietari, va lua decizia prin hotărâre emisă în condiţiile legii sau prin acord, în ceea ce priveşte realizarea măsurilor notificate şi asigurarea sumelor necesare proiectării şi executării lucrărilor de intervenţie.

Vor urma: proiectarea lucrărilor de intervenţie, avizarea acestora în cazul clădirilor monument istoric sau aflate în zonele de protecţie a monumentelor istorice ori în zone construite protejate, executarea lucrărilor de intervenţie, recepţia la terminarea lucrărilor urmate de recepţia finală, după expirarea perioadei de garanţie de bună execuţie de 5 ani de la data recepţiei la terminarea lucrărilor.

Termenul general pentru executarea lucrărilor de intervenţie este de 12 luni de la data primirii de către deţinător a notificării transmise de primar.

Pentru finanţarea lucrărilor de execuţie, asociaţiile de proprietari, persoane juridice fără scop patrimonial şi proprietarii locuinţelor unifamiliale, persoane fizice pot beneficia de credite bancare acordate de instituţii de credit, cu garanţie guvernamentală şi cu dobândă subvenţionată. Perioada de rambursare a creditelor bancare cu garanţie guvernamentală şi cu dobândă subvenţionată este de maximum 5 ani.

Dobânda aferentă creditelor bancare cu garanţie guvernamentală acordate beneficiarilor de credite este suportată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare