Familia Regală a împărțit daruri la Săvârșin

Publicat de actualitati-arad in 23 Dec, 2016 | Parerea ta

300 de familii nevoiaşe din Săvârşin, judeţul Arad, precum şi bătrânii unui cămin pentru vârstnici au primit daruri din partea familiei regale, care conform tradiţiei petrece Crăciunul la castelul de la Săvârşin, în judeţul Arad.

Principesa Moştenitoare Margareta şi Principesa Maria au oferit, vineri, Centrului pentru persoane vârstnice „Căprioara“ saltele, perne şi aşternuturi pentru pat. Caminul găzduieşte 20 de bătrâni.

“Asta trebuie să facem mai mult în România. Noi am ajutat bătrânii şi fundaţia mea şi cu familia mea de când m-am întors în România. Aici la acest cămin domnul primar ne-a sugerat să ajutăm pentru că e un centru care s-a făcut recent şi e bine să fie dotat de la început şi sperăm să facem mai mult”, a declarat presei Principesa Moştenitoare Margareta.

Localnicii au primit pachete cu alimente şi dulciuri.

“Din 2001 de când ne-am întors aici, a început cu Regele, el a început, şi acum suntem noi, eu cu sora mea. Avem 300 de pachete, asta înseamnă mai mult de 300 de persoane pentru că aproape în fiecare familie sunt mai multe persoane, copii. În pachete sunt câteva lucruri de bază, alimente, orez, ulei, zahăr, ceva alimente care durează în timp, dulciuri, cozonac”, a declarat Principesa Moştenitoare Margareta.

Pentru Familia Regală a României a devenit deja o tradiţie să viziteze localncii din Săvârşin, de Crăciun. În anii trecuţi, Regele Mihai mergea împreună cu Principesa Moştenitoare Margareta şi fostul Principe Nicolae să le ducă daruri oamenilor din zonă, însă şi în acest an, Regele Mihai I a rămas de Crăciun în Eleveţia.

Sâmbătă, dubaşii de la Săvârşin vor trece pragul castelului, pentru a colinda Familia Regală. Dubaşii din Săvârşin sunt cei mai vestiţi colindători din judeţul Arad şi preferaţii Regelui Mihai.

Duminică Familia Regală participa la Slujba de Crăciun, la Biserica Ortodoxă din Săvârşin.

Castelul Regal de la Săvârşin este reşedinţa privată a familiei regale a României şi locul preferat al Regelui Mihai I. Regele Mihai nu va petrece nici în acest an Crăciunul la Săvârşin. Regele Mihai I a fost ultima dată la Castelul de la Sârvşin în cursul lunii august 2014, când, împreună cu Regina Ana, a participat la inaugurarea Casei de Oaspeţi din cadrul Satului Regal.

După Crăciun, Pricipesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principesa Maria vor merge în Elveţia pentru a petrece Anul Nou împreună cu Regele Mihai I.

sursa: Mediafax

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare